x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă tragedie medicală provocată de coronavirus. Un medic a murit după o lună în care a suferit în spitale

O nouă tragedie medicală provocată de coronavirus. Un medic a murit după o lună în care a suferit în spitale

06 Dec 2020   •   11:10
O nouă tragedie medicală provocată de coronavirus. Un medic a murit după o lună în care a suferit în spitale
Sursa foto: Hepta

Un alt medic a pierdut lupta cu Covid-19. Șefa secției de neurologie a Spitalului Municipal Dej, dr. Ceaca Mocan Carmen (50 de ani), a murit sâmbătă seara. Medicul a fost infectat cu COVID-19 și a murit după o lună în care a suferit în spitale. Anunțul a fost făcut de conducerea Spitalului Municipal Dej.

„În seara zilei de 5 decembrie, doamna dr. Ceaca Mocan Carmen, șefa secției de neurologie a Spitalului Municipal Dej, a pierdut lupta cu virusul SARS-Cov-2, după mai bine de o lună de suferință, la doar 50 de ani”, anunță purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Dej, prin intermediul unui comunicat.

„Suntem adânc întristați că am pierdut dintre noi încă un medic profund dedicat pacienților și profesiei sale, un om de o deosebită calitate, corectitudine și o înaltă ținută morală, o bună prietenă. A lucrat la Spitalul Municipal Dej din anul 2001, în acești aproape 20 de ani tratând și ajutând peste 10.000 de pacienți. Cu toții deopotrivă, colegi și pacienți, îi vom simți lipsa”, se mai arată în comunicatul unității medicale dejene, citat de Monitorul de Cluj.

Două cadre medicale, din Galați, și-au pierdut viețile, zilele trecute, după ce s-au infectat cu Covid-19. Concret este vorba despre un oftalmolog de 68 de ani și despre un psiholog de 48 de ani. Pe lângă aceștia a murit și Daniel Dobrițoiu, un tânăr asistent la Ambulanța Vâlcea, care a fost răpus de boală la doar 33 de ani.

Numărul cadrelor medicale decedate în urma infecțiilor cu Covid-19 din România a depășit, astfel, 50.

×
Subiecte în articol: Ceaca Mocan Carmen coronavirus