x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O coaliţie Masonerie - administraţie locală a hrănit gratuit 100 de săraci, timp de un an

O coaliţie Masonerie - administraţie locală a hrănit gratuit 100 de săraci, timp de un an

26 Iun 2014   •   16:02
O coaliţie Masonerie - administraţie locală a hrănit gratuit 100 de săraci, timp de un an
Marea Lojă Naţională din România (MLNR) şi Primăria Sectorului 6 Bucureşti au făcut, miercuri, bilanţul programului Caritatea prin care 100 de oameni aflaţi în dificultate au primit mâncare gratuit timp de un an.

Iată comunicatul transmis de MLNR cu această ocazie:

O suta de oameni aflati in dificutate au fost ajutati, prin programul “Caritatea”, derulat prin parteneriatul dintre Asociatia Marea Loja Nationala din Romania si Primaria Sectorului 6 din Capitala. In ultimul an, beneficiarii s-au bucurat de peste 26 de mii de pranzuri si mii de pachete de mancare, valoarea efortului financiar al voluntarilor din acest program depasind suma de 2,6 miliarde lei vechi.

Miercuri, 25 iunie, la Institutul Bancar Roman, in cadrul Simpozionului Caritatea, organizatorii programului au prezentat bilantul anual si au anuntat dezvoltarea proiectului.

“Programul Caritatea a fost organizat de doua institutii: MLNR si Primaria Sectorului 6, a declarat conf. dr. Radu Balanescu, Presedintele Asociatiei Marii Loji Nationale din Romania. Am pornit pe acest drum din dorinta de a ajuta semenii nostri care sunt la nevoie si ni s-au alaturat multi oameni cu suflet mare. Suntem gata sa continuam acest proiect, care aduce alinare si bucurie celor care au nevoie de sprijinul nostru. Rezultatele extrem de bune, dupa un an, ne incurajeaza sa continuam. Este realizarea unor romani care au stiut sa fie alaturi de alti romani”.

Programul a fost gandit de Cristian Gherasim si implementat de managerul de proiect, Ionel Dumitru. Scopul Programului a fost asigurarea zilnica a mesei de pranz pentru un numar de 100 de persoane aflate in dificultate in scopul intaririi capacitatii de autogestionare a nevoilor zilnice.

“Pentru realizarea acestui deziderat Asociatia Marea Loja Nationala din Romania, reprezentata de Presedintele Asociatiei, conf. dr. Radu Balanescu, s-a bucurat de maxima deschidere din partea Primariei sectorului 6 prin reprezentantul legal, domnul primar Rares Serban Manescu care prin intermediul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6, reprezentata de domnul Marius Lacatus, directorul general, au creionat conditiile parteneriatului dintre cele doua institutii, a declarat Ionel Dumitru.

Cu ajutorul Primariei, s-a asigurat cadrul adecvat derularii programului, la Cantina Sociala din cadrul Complexului Medical Multifunctional Sf. “Nectarie”, precum si indentificarea celor 100 de persoane aflate in dificultate, care indeplinesc criteriile de eligibilitate in urma anchetelor sociale realizate de personalul D.G.A.S.P.C. Sector 6.

Din acest moment, zi de zi, cu exceptia zilelor de sambata si duminica cand se asigura hrana rece, “la pachet”, aproximativ 2000 de membri ai Asociatiei M.L.N.R. au sustinut financiar activitatea iar prin coordonatorul de program desemnat zilnic, au contribuit la asigurarea aprovizionarii si a bunei desfasurari a mesei de pranz.

Meniurile zilnice au fost configurate cu ajutorul recomandarilor facute de nutritionisti, care sa asigure o hranire sanatoasa si diversificata. In ultimul an, prin acest program s-au oferit 9600 de pachete cu hrana rece pentru zilele de sambata si duminica ale fiecarei saptamani si s-au asigurat 26.900 de mese de pranz. Efortul financiar al corpului de voluntari este de 2,6 miliarde lei vechi.

Cantina Sociala a devenit, cu acest prilej, si un loc de socializare, de crestere a numarului de amici si prieteni, de ajutor reciproc.

“Va promit ca voi dezvolta proiectul, a spus Rares Manescu, primarul Sectorului 6. Ma voi implica si mai mult, vreau sa dezvolt programul in alte sedii, sa implic si alti oameni. Conditiile sunt foarte bune, oamenii inteleg ca e datoria noastra sa ii ajutam”.

×