x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Corbu şi Radu Arhire reţinuţi pentru 24 de ore, în dosarul vânzării de către LPF a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal

Mihai Corbu şi Radu Arhire reţinuţi pentru 24 de ore, în dosarul vânzării de către LPF a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal

07 Apr 2014   •   21:02
Mihai Corbu şi Radu Arhire reţinuţi pentru 24 de ore, în dosarul vânzării de către LPF a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal

Procurorii Parchetului Capitalei au emis, luni, mandate de reţinere pentru 24 de ore pe numele a încă două persoane, puse sub acuzare în dosarul vânzării de către Liga Profesionistă de Fotbal a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal.

Este vorba de oamenii de afaceri Mihai Corbu şi Radu Arhire, a confirmat procurorul Corina Paraschivescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Şi fostul preşedinte al LPF a fost reţinut în acest dosar, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, urmând ca, cel mai probabil, cei trei să fie duşi marţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013 patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3 milioane euro prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare.

De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale.

×