"Ţara arde şi baba se piaptănă!" Cam aşa s-ar explica - în plină criză - împuternicirea chestorului Marian Tutilescu, şeful Poliţiei Capitalei, pentru a veghea la respectarea cu stricteţe a HG nr. 1157/2001.
Mai concret, în timp ce morţii s-au dublat pe şoselele ţării, iar tâlhăriile sunt în floare, Poliţia Română are o nouă preocupare: să sancţioneze neregulile legate de arborarea drapelului României, de intonarea imnului naţional sau de folosirea sigiliilor cu stema ţării noastre. Responsabil, Marian Tutilescu.
ATENŢIE LA NEATENŢIE!
S.O.S. Oamenii legii sunt la post! Aşa că aveţi mare grijă! Nu la ciordit sau la alte infracţiuni de genul astă. Dimpotrivă. Lucrurile astea contează mai puţin. Ci la cum este arborat drapelul sau la vocea avută atunci când intonaţi imnul. E drept, depinde şi de urechea muzicală a celui care ascultă. Şi, ca să vedeţi că problema e una foarte delicată, cel care va aplica sancţiunile în cazul în care "partitura muzicală" nu are efectul scontat este nimeni altul decât Marian Tutilescu, şeful Poliţiei Capitalei. Acesta a fost împuternicit, prin ordin al fostului prefect al Capitalei, să constate şi să sancţioneze neregulile legate de arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional sau folosirea sigiliului cu stema ţării noastre. Numai bine, când în plină criză infractorii te pândesc la tot pasul să-ţi dea în cap pentru un ban.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, chestorul principal Marian Tutilescu poate întocmi personal procesul-verbal de constatare a contravenţiilor care sunt legate de arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii, de nearborarea drapelului României de autorităţile şi instituţiile publice sau de arborarea drapelului la sediul primăriilor, consiliilor judeţene şi al prefecturilor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. De asemenea, şeful Poliţiei Capitalei poate da sancţiuni şi în cazul intonării imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege sau atunci când sigiliul cu stema României este folosit în alte scopuri şi de alte persoane decât cele autorizate.
PROMITEM SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ CĂNTĂM MAI BINE
Potrivit legii, constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor, care sunt cuprinse între 500 şi 5.000 de lei, se fac de persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică atât conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, cât şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei. Iniţiativa este lăudabilă, dar nu credeţi, domnule prefect, că momentan sunt lucruri mult mai importante decât împuternicirea domnului Tutilescu pentru "paza" drapelului şi intonarea imnului?! Vă lăsăm să vă mai gândiţi. Până una alta, noi promitem să învăţăm să cântăm mai bine.
Citește pe Antena3.ro