x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oana Zăvoranu a cerut să fie mutată la alt spital

Oana Zăvoranu a cerut să fie mutată la alt spital

de Cristiana Stamatescu    |    03 Apr 2011   •   17:24

Adusă de urgenţă de un echipaj SMURD la Floreasca, Oana Zăvoranu a dorit să nu fie făcute publice problemele ei de sănătate, cerând, în plus, să fie transferată la un alt spital, informează Antena 3. Pe lângă familia Ana-Mariei Prodan, Oana a mai fost vizitată de Cătălin Botezatu, dar şi de Mărioara Zăvoranu. Mama Oanei a ajuns imediat la spital şi declarat că aceasta a avut o cădere de calciu şi că nu este nimic grav. După câteva ore de la sosirea la Spitalul de Urgenţă, Oana a fost transferată la  CF2. Acest lucru vine întărească ideea că Oana Zăvoranu ar fi însărcinată. Având în vedere faptul că instituţia are şi maternitate, se poate interveni mult mai prompt în cazul apariţiei unor complicaţii.

×
Subiecte în articol: urgenta spital oana zavoranu