x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Odoare dintr-un sipet neştiut

Odoare dintr-un sipet neştiut

de Luminita Ciobanu    |    09 Sep 2014   •   16:55
Odoare dintr-un sipet neştiut

Muzeul Naţional al Ţăranului Român deschide vineri, 12 septembrie 2014, ora 17.00, la Sala Irina Nicolau, o expoziţie cu totul specială: “Odoare dintr-un sipet neştiut (II) – Marius Matei / portul bănăţean”. Este, de fapt cel de-al doilea eveniment din ciclul “Odoare dintr-un sipet neştiut” (expoziţii temporare tematice, centrate pe un anume tip de obiect etnografic, care pun în valoare şi aduc în atenţia publicului bucureştean mici comori etnografice ascunse în colecţii particulare răspândite în întreaga ţară). De această dată, expoziţia va fi dedicată costumului popular din zona Banatului de câmpie, este structurată pe un fond excepţional de port din colecţia etnografică a tânărului Marius Matei din Giroc, jud.Timiş, localitate rurală ce va deveni, într-un viitor nu foarte îndepărtat, un cartier al Timişoarei.

Marius Matei încearcă să salveze ceea ce încă mai reprezintă valoare etnografică în satul lui şi să demonstreze că, de fapt, realitatea nu coincide întotdeauna cu ceea ce stă scris în unele cărţi de specialitate despre subzonele etnografice Timişoara, Lugoj, Buziaş şi Ciacova.

Colecţia de port a lui Marius Matei este alcătuită din costume întregi de femeie şi de bărbat, mai ales de sărbătoare, compuse cu marea curateţe în respectarea fidelă a tradiţiei locale, podoabe şi bijuterii ţărăneşti de valoare, acoperitori ceremoniale pentru cap (cepse, celme) de o rară frumuseţe, ştergare de învălit pentru nuntă, dar şi piese de port disparate, de secol XIX, foarte bine restaurate şi păstrate. Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la data de 12 octombrie 2014, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
Intrarea este liberă.


×