x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 5.378 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2023

5.378 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2023

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2023   •   23:00
 5.378 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2023

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 0,17% în primele zece luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 5.378 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.084, număr în creştere cu 17,83% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 458 insolvenţe (minus 0,87%), Cluj - 321 (minus 17,48%), Timiş - 263 (plus 10,99%) şi Constanţa - 253 (plus 20,48%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna - 21 (minus 19,23%), Harghita - 23 (minus 4,17%), Botoşani - 23 (la fel ca în primele zece luni din 2022) şi Mehedinţi - 28 (minus 36,36%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.450 (minus 1,36% comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2022), construcţii - 1.075 (plus 3,27%) şi în industria prelucrătoare - 645 (minus 6,53%).

În octombrie 2023, au fost consemnate 800 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (181) şi în judeţele Bihor (73), Cluj (51) şi Timiş (49). 

×
Subiecte în articol: firme insolvenţa