x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Opt recife artificiale au fost amplasate în Marea Neagră

Opt recife artificiale au fost amplasate în Marea Neagră

16 Iun 2015   •   19:32
Opt recife artificiale au fost amplasate în Marea Neagră

Opt recife artificiale au fost amplasate în Marea Neagră, în dreptul Cazinoului din Constanţa, de către voluntarii Mare Nostrum, în cadrul unui proiect european de restaurare a ecosistemului mării.

Recifele vor contribui la restaurarea filtrelor mării, prin asigurarea unui loc de reproducere pentru o varietate de organisme marine, cum ar fi midiile negre. La maturitate, fiecare midie va ajunge să filtreze până la 50 de litri de apă de mare, zilnic.

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei neguvernamentale Mare Nostrum, Cecilia Pătrăhău, a informat, printr-un comunicat că amplasarea recifelor la sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat în cadrul proiectului pilot internaţional 'Research and Restoration of the Essential Filter of the Sea - REEFS', finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013.

Citește și DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul INCREDIBIL din ROMÂNIA unde viețuiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

Proiectul este axat pe cercetarea ştiinţifică a impactului recifelor artificiale asupra mediului marin din Marea Neagră şi are o valoare totală de circa 630.000 de euro, din care suma oferită de Uniunea Europeană este de peste 564.000 de euro.

'Cele opt structuri cilindrice, construite din polipropilenă, de partenerul bulgar al proiectului, cu înălţimea de 7 m şi 2,5 m diametru, au fost aduse pe o barjă, în apropierea digului de larg al Portului Constanţa. De aici au fost scufundate de scafandrii de la Van Oord DMC la o adâncime de 11 m şi ancorate solid, cu greutăţi de 3 tone, care vor menţine structurile pe poziţie.

Află mai multe detalii pe ANTENA SATELOR









×
Subiecte în articol: recife marea neagră