x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OUG pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, aprobată de Guvern

OUG pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, aprobată de Guvern

10 Mar 2022   •   19:40
OUG pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, aprobarea OUG fiind pasul următor necesar după ce Comisia Europeană a autorizat, în luna ianuarie 2022, ajutorul de stat de restructurare în favoarea Societății CEO.

Ministerul Energiei va acorda, astfel, Complexului Energetic Oltenia granturi reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 848,6 milioane euro, ca parte a ajutorului de restructurare sub formă de grant autorizat în valoare totală de 1.090 milioane euro, pentru implementarea Planului de restructurare.

Sumele vor fi acordate până în anul 2025, în scopul finanțării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2021-2025.

Ajutorul de stat sub formă de granturi pentru finanțarea achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră se va acorda anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei.

Totodată, s-a aprobat participarea statului, prin Ministerul Energiei, la majorarea capitalului social al Societății Complexul Energetic Oltenia prin aport în numerar, cu suma reprezentând echivalentul în lei a 180 milioane de euro.

La data de 24 iunie 2021, România a prezentat Comisiei un Plan de restructurare revizuit, pentru perioada 2021-2026, care se bazează pe planul de decarbonizare, pentru asigurarea unei tranziții sustenabile către o producție de energie electrică cu emisii reduse de carbon prin înlocuirea producției de energie electrică pe bază de lignit cu energie electrică produsă din gaze naturale și din surse regenerabile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: oug complexul energetic oltenia