x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator (P) BPP Professional Education - de ce este nevoie să ne dezvoltăm continuu?

(P) BPP Professional Education - de ce este nevoie să ne dezvoltăm continuu?

16 Mar 2014   •   23:59
(P) BPP Professional Education - de ce este nevoie să ne dezvoltăm continuu?
Încheierea unei forme de învăţământ superioare si obţinerea unui loc de muncă nu înseamnă si terminarea procesului de învăţare. Învăţarea şi dobândirea de cunoştinţe si abilităţi noi trebuie să rămână o preocupare constantă în viaţa noastră.

BPP Professional Education înţelege necesitatea şi importanţa însuşirii de cunoştinţe noi, fiind un beneficu atât pentru angajat cât şi pentru angajator. Având în vedere importanţa acestui aspect, BPP propune 2 tipuri de programe de pregătire profesională care vin în sprijinul dezvoltării profesionale: programe de training deschise şi programe de training personalizate.

Programele deschise care vin ca urmare a unei cercetări de piaţă în urma căreia s-a identificat nevoia şi dorinţa de a parcurge  anumite programe. În acest scop, lectorii BPP au dezvoltat prezentări relevante care sunt ulterior trimise către cei interesaţi. Programele de training au o durată de 1-2 zile şi se desfăşoară cu o regularitate de 2 ori pe an. Limba de predare este în general limba română, existând cazuri în care, datorită necesitatii de familiarizare cu terminologia financiară, suportul de curs este redactat în limba engleză, cu predare în limba română.

La programele deschise poate lua parte orice persoană care lucrează în orice arie de activitate, avantajul provenind în special din interactivitatea crescută şi schimbul de experienţe cu ceilalţi participanţi. Programele de training personalizate sunt programe dezvoltate la cererea partenerilor beneficiari, pentru acoperirea anumitor nevoi de training identificate în cadrul companiei. Structura programelor este realizată pe baza discuţiilor dintre consultanţii BPP şi managerii de proiect ai companiei solicitante. Programele sunt redactate la nivelul solicitat de angajator, reconfirmat la nevoie de către consultanţii BPP prin organizarea de sesiuni de dezbateri individuale cu participanţii sau testări. Programele personalizate au durată flexibilă, începând de la o zi şi putând ajunge până la 12-15 zile. La finalul programului, BPP recomandă testarea participanţilor în vederea evaluării cunoştinţelor dobândite. Avantajele programelor de curs personalizate sunt generate atât de flexibilitatea stabilirii ariilor de conţinut cu exemplificări pe industria în care beneficiarul îşi desfaşoară activitatea, limba de predare, cât şi  de aspectele logistice corespunzatoare, ca de exemplu locul de desfăşurare a programului şi perioada optimă.

O listă generala de arii în care aceste programe se pot încadra cuprinde Managementul financiar, Contabilitatea, Standardele de raportare internaţională (IFRS) sau locala (OMF), Audit, Taxe, Controlling, precum şi arii din partea de soft skills printre care putem enumera Comunicarea, Negocierea, Managementul timpului, al schimbarii, Motivare, Tehnici de vanzari etc.

Centrul de training BPP este special amenajat pentru a putea susţine organizarea optimă şi profesională a oricarui tip de program de training, atât cele tehnice, unde liniştea şi concentrarea se află în fruntea listei de priorităţi cât şi atelierele de soft skills unde atmosfera caldă şi primitoare te introduce în atmosfera cursului şi te face să vrei să revii. BPP Professional Education activează pe piaţa locală de peste 16 ani şi se bucură să rămână în continuare “THE TRAINER OF CHOICE” pentru cele mai renumite companii naţionale şi multinaţionale din România.

×