x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Palatul Cotroceni în beznă. Iluminatul, întrerupt sâmbătă pentru a marca „Ora Pământului”

Palatul Cotroceni în beznă. Iluminatul, întrerupt sâmbătă pentru a marca „Ora Pământului”

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2023   •   17:00
Palatul Cotroceni în beznă. Iluminatul, întrerupt sâmbătă pentru a marca „Ora Pământului”

Administrația Prezidențială continuă și anul acesta tradiția de a marca în ultima sâmbătă din luna martie Ora Pământului, când cetățeni, instituții publice, organizații neguvernamentale și companii din întreaga lume sting luminile timp de o oră.

Administrația Prezidențială informează că se alătură demersului sâmbătă, 25 martie 2023, în intervalul orar 20.30-21.30, prin întreruperea iluminatului interior și exterior al Palatului Cotroceni.

Gestul simbolic de stingere a luminilor este un semnal că este înțeleasă importanța protejării Planetei Pământ și a resurselor acesteia.

„Sprijinirea politicilor publice care asigură un mediu curat, în special cele care vizează reducerea poluării și limitarea schimbărilor climatice, reprezintă un angajament al Președintelui României, Klaus Iohannis”, arată sursa citată.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: palatul cotroceni ora pamantului