x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apariţie surpriză a papei Francisc în mijlocul credincioşilor în Piaţa Sfântul Petru

Apariţie surpriză a papei Francisc în mijlocul credincioşilor în Piaţa Sfântul Petru

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2025   •   14:40
Apariţie surpriză a papei Francisc în mijlocul credincioşilor în Piaţa Sfântul Petru
Sursa foto: Hepta

Papa Francisc a apărut duminică pentru prima dată în public de la externarea sa din spital în urmă cu două săptămâni, unde a fost tratat pentru o dublă pneumonie, intrând în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican într-un scaun cu rotile pentru a saluta mulţimea, informează Reuters.

Francisc, în vârstă de 88 de ani, nu a mai apărut în public din 23 martie, când a salutat scurt mulţimea înainte de a părăsi spitalul Gemelli din Roma, după mai bine de cinci săptămâni de tratament.

Într-un gest neanunţat anterior, papa a ieşit în piaţă cu puţin înainte de prânz, la finalul celebrării unei slujbe pentru Anul Jubiliar al Bisericii Catolice.

Venind în faţa altarului principal în lumina strălucitoare a soarelui, Francisc a făcut cu mâna mulţimii, înainte de a rosti câteva cuvinte.

"O duminică frumoasă tuturor", a spus papa în italiană cu o voce slăbită. "Vă mulţumesc mult", a adăugat suveranul pontif, purtând canule nazale pentru administrarea oxigenului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc piata sfantul petru