x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parastas de 6 luni la locul accidentului din Apuseni. Nu au participat cei cinci supravieţuitori şi nici familia Aureliei Ion

Parastas de 6 luni la locul accidentului din Apuseni. Nu au participat cei cinci supravieţuitori şi nici familia Aureliei Ion

19 Iul 2014   •   14:54
 Parastas de 6 luni la locul accidentului din Apuseni. Nu au participat cei cinci supravieţuitori şi nici familia Aureliei Ion

Un parastas de pomenire a victimelor accidentului aviatic produs, în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, a avut loc sâmbătă, la împlinirea a şase luni de la tragedie, în locul în care a căzut aeronava, pe Vârful Petreasa, la peste 1.400 de metri altitudine, slujbă la care au fost prezenţi apropiaţi ai pilotului Adrian Iovan şi în jur de o sută de localnici din Horea.

Slujba religioasă a fost oficiată de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, ÎPS Irineu, împreună cu un sobor de preoţi.

La faţa locului, localnici din Horea au amenajat într-un foişor de lemn un 'altar', unde, alături de crucea pe care aceştia au pus-o aici a doua zi după accident, au fost expuse fotografii cu Aura Ion şi Adrian Iovan, precum şi unele realizate, de-a lungul vieţii, chiar de către pilot. 

Fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, a depus o coroană de flori albe, cu mesajul 'Poate, din cer, pe avion stelar, la manşă cu luceafărul de seară, să mai cobori la Albert (fiul lui Adrian Iovan - n.red.) şi, arar, să-l vezi cum creşte, ca să nu te doară'.

La parastas a fost prezent şi Argentin Todea, unul dintre cei trei săteni din Horea care au descoperit epava avionului şi victimele accidentului.

Pentru a putea asista la slujba religioasă, cei prezenţi au fost nevoiţi să străbată o distanţă de 15 kilometri din centrul localităţii Horea până în apropierea locului în care a avut loc accidentul, iar de aici au urcat, pe jos, prin pădure, alţi circa doi kilometri.

La Căminul Cultural din Horea va avea loc şi o pomană oferită, în amintirea celor decedaţi, de către Romaniţa Iovan, sprijinită de autorităţile locale. 

O slujbă religioasă în memoria lui Adrian Iovan şi a studentei Aurelia Ion a avut loc la locul accidentului şi la 40 de zile de la producerea tragediei.

La slujbă nu au fost prezenţi, nici atunci şi nici acum, cei cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic sau familia Aureliei Ion.

Două persoane au decedat şi cinci a fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut, în 20 ianuarie, într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Cauza morţii pilotului Adrian Iovan a fost şoc traumatic şi şoc hipotermic, consecinţă a unui politraumatism şi expunerea la temperaturi scăzute. Sublocotenentul Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute şi tulburări de dinamică respiratorie, consecinţa unui traumatism cervico-toracic. (Agerpres)

×