Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, proaspăt întors de la Târgul internaţional de imobiliare de la Cannes, a semnat ieri documentul pentru schimbul de terenuri prin care Bucureştiul primeşte înapoi Parcul Bordei
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, proaspăt întors de la Târgul internaţional de imobiliare de la Cannes, a semnat ieri documentul pentru schimbul de terenuri prin care Bucureştiul primeşte înapoi Parcul Bordei. Astfel, omul de afaceri Costică Constanda (foto) a păstrat 4.600 de metri pătraţi în Bordei, iar, în plus, s-a ales cu 28.000 de metri pătraţi în Satul Francez, cu 39 de apartamente, două centre medicale, o grădiniţă şi câteva anexe, pe toate cumpărându-le cu doar 5,8 milioane de euro. Restul zonei verzi s-a întors în proprietatea municipialităţii. De luni, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement va începe să amenajeze zona Bordei ca parc destinat bucureştenilor, a declarat ieri, la Realitatea TV, Adriean Videanu.
Jurnalul Naţional a scris încă de acum câteva zile că situaţia parcului a devenit o miză electorală şi un prilej de contre între primarul Capitalei şi edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Şi iată că salvarea zonei verzi a fost finalizată cu doar câteva luni înainte de alegeri, deşi se află în atenţia opiniei publice de ani buni.