x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Părinţii Mădălinei Manole cer redeschiderea anchetei morţii fiicei lor.

Părinţii Mădălinei Manole cer redeschiderea anchetei morţii fiicei lor.

16 Mai 2011   •   19:04
Părinţii Mădălinei Manole cer redeschiderea anchetei morţii fiicei lor.

Parintii Madalinei vor cu orice pret sa se redeschida ancheta mortii artistei. Ion Manole spune ca are probe noi, care ar putea schimba lucrurile, si va incerca sa-i convinga pe judecatori sa-i determine pe procurori sa revada dosarul, chiar daca acestia au ajuns la concluzia ca Madalina s-a sinucis.

Conform Antena 3, tatal cantaretei a declarat ca sunt foarte multe neconcordante in dosar, cum ar fi amprentele fotografiate de pe pahar, care insa nu pot fi identificate, si a adus din nou in discutie problema telefoanelor care au fost date de pe mobilul Madalinei dupa ora declarata a decesului.

In replica, sotul cantaretei, Petru Mircea a declarat ca “ceea ce se intampla nu se intampla din respect pentru Madalina Manole, pentru cea care a fost Madalina Manole sau macar din respect pentru memoria ei, acum. E vorba de cu totul alte jocuri si probabil la un moment dat vor iesi la iveala'.

Petru Mircea a cerut un alt termen pentru a avea timp sa-si angajeze un avocat in acest caz, al carui urmator termen a fost fixat pentru 14 iunie. Pana atunci ansa, joi, sotii Manole si Petru Mircea se vor intalni din nou in sala de judecata, de aceasta data pentru dreptul primilor de a-si vizita nepotul.

×