Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, la ora 13:30, într-o şedinţă de plen comună, pentru a-l vota pe cel care va conduce instituţia Avocatul Poporului şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.
Pentru funcţia de Avocat al Poporului a fost propus de PSD fostul senator Victor Ciorbea. Totodată, pentru funcţia de preşedinte al CA al televiziunii naţionale a fost propus Stelian Tănase.
Victor Ciorbea a fost audiat luni de către Comisiile juridice ale Parlamentului, care au dat un aviz favorabil.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că îl susţine pe Ciorbea pentru a conduce instituţia Avocatul Poporului.
"Da, îl susţin (pe Victor Ciorbea - n.r.). (...) Ştiţi că a fost o discuţie veche despre un Avocat al Poporului care să reprezinte şi să aibă sprijin din cât mai multe zone politice, nu doar dintr-una singură. Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Popularilor Europeni, este senator PNL şi este susţinut şi de noi, social-democraţi. O persoană care să aibă sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat şi cred că îşi va exercita funcţia cu toată demnitatea şi cu respectarea Constituţiei", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.