Pavilionul de Boli Infecțioase al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon" din Focșani a fost transformat în unitate pentru bolnavii de COVID-19. Secția are capacitatea de 130 de locuri, dar în caz de nevoie acestea pot fi suplimentate.
Unitatea a fost pregătită în câteva zile și în prezent are amenajările necesare pentru cel puțin 130 de pacienți infectați cu noul coronavirus. Persoanele care au alte probleme medicale vor fi tratate în alte secții ale spitalului din Focșani care, la rândul lor, au suferit transformări.
„Am asigurat amenajările, dezinfecția și circuitele pentru un număr de cel puțin 130 de paturi, destinate combaterii Covid-19. Menționăm, pentru pacienții care necesită urgență, că s-au relocat toate celelalte secții de profil care erau în pavilionul Boli Infecțioase, în Pavilionul Central și anume: Compartimentele Oncologie și Hematologie au fost relocate la etajul 3 al Pavilionului Central, efectuându-se în această locație internările de zi pentru continuarea tratamentului chimioterapie. Compartimentele Gastroenterologie, Diabet zaharat, Reumatologie au fost relocate la etajul 4 în Pavilionul Central în cadrul Secției Interne. Ambulatoriul diabet va funcționa de luni în Ambulatoriul central al spitalului prin telemedicină”, a anunțat conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon" Focșani.
Reprezentanții celui mai mare spital din județul Vrancea au mai spus că activitatea Bazei de tratament a fost suspendată.
(sursa: Mediafax)