Dorinţa UNPR-iştilor lui Gabriel Oprea de a fi recunoscuţi ca grup parlamentar şi de a primi locuri în comisiile de specialitate şi în structurile de conducere ale Parlamentului este tot mai aproape de realizare, chiar dacă PDL este nevoit să încalce regulamentele parlamentare pentru a le-o îndeplini.
Deputatul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al UNPR, a fost votat ieri de plenul Camerei Deputaţilor ca membru al Comisiei de regulament a acestei Camere, dar votul s-a dat în absenţa deputaţilor PSD şi PNL şi reflectă lipsa de cvorum. Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat însă în plen, după vot, că hotărârea de includere a lui Nicolicea în Comisia de regulament a fost "adoptată" cu 133 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere. Votul însă că nu exista cvorum în plenul Camerei, acesta fiind întrunit doar dacă sunt prezenţi în sală 167 de deputaţi. Anastase susţine însă că era cvorum, întrucât nu toţi deputaţii PSD şi PNL ieşiseră din sală, chiar dacă nu şi-au exprimat votul.
Subiectul includerii lui Nicolicea în Comisia de regulament a fost reluat ieri, după ce luni acelaşi subiect a provocat de asemenea plecarea PNL şi PSD din sala de şedinţă. Nicolicea a cerut locul din comisie, spunând că "grupul independenţilor" are dreptul la reprezentare, prin faptul că s-a constituit, conform Regulamentului, prin simpla anunţare a acestui lucru în plenul Camerei. De partea cealaltă, Opoziţia invocă faptul că acelaşi Regulament arată, la articolul 18, că "formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă", UNPR fiind un partid constituit după alegerile parlamentare.
În timp ce liderii grupurilor PSD, Aura Vasile, şi PNL, Eugen Nicolăescu, susţineau că o asemenea propunere nici nu ar trebui supusă la vot, pedeliştii îşi chemau deputaţii în sală ca să asigure voturile necesare pentru a îndeplini cererile UNPR. Miniştrii Ioan Botiş şi Gheorghe Ialomiţianu au fost chemaţi de la guvern, iar Monica Iacob Ridzi, de lângă copil. Ca să se asigure că partenerii de coaliţie nu dau greş, a venit şi ministrul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, deputat şi el. Pedeliştii nu s-au înghesuit însă la tribună să susţină cauza UNPR-iştilor de ale căror voturi depind să se menţină la guvernare, ci s-au mulţumit doar să voteze în favoarea ei. Când au văzut că nu pot obţine scoaterea de pe ordinea de zi a cererii lui Nicolicea, PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţă, iar PDL, UDMR şi UNPR au reuşit să adune 133 de voturi favorabile.
Telenovela nu se opreşte însă aici, pentru că PSD a anunţat că va contesta în următorul Birou Permanent rezultatul votului, acuzând lipsa cvorumului în momentul votului. În semn de protest faţă de modificarea componenţei Comisiei de regulament, deputaţii PSD au adus în plenul Camerei două urne, cu siglele PDL şi UNPR, în care au introdus hârtii tipărite ca bancnote, dar şi bani. Roberta Anastase a reuşit măcar ieri să scape de un scandal, acceptând discutarea moţiunii simple pe Agricultură, iniţiată de PSD+PC, moţiune care a şi fost respinsă.