x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensiile sub 1.200 lei, neimpozitate

Pensiile sub 1.200 lei, neimpozitate

de Aniela Nine    |    04 Noi 2009   •   00:00

În plină campanie electorală, senatorii şi-au adus aminte de pensionari şi au adoptat ieri un act normativ, împotriva poziţiei Guvernului, care să îi scutească de plata impozitului pe cei cu pensii mai mici de 1.200 lei.



Iniţial, proiectul de lege, semnat de parlamentari PNL, prevedea ca această scutire de impozit să fie aplicată pensiilor mai mici de 2.000 lei, dar printr-un amendament s-a redus acest plafon la 1.200 lei. "Pensionarii o duc din ce în ce mai greu, iar aceasta este o creştere foarte mică a pragului până la care pensiile să nu fie impozitate, de la 1.000 lei la 1.200 lei.

Vă rugăm să dăm acest vot pentru părinţii noştri, pentru bunicii noştri", a spus unul dintre iniţiatori. În ciuda poziţiei reprezentantului Executivului, senatorii au adoptat proiectul de lege de modificare a Codului fiscal. Camera Deputaţilor este însă decizională în privinţa acestei iniţiative legislative.

×
Subiecte în articol: observator