x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziţii DIICOT în şase judeţe şi în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală

Percheziţii DIICOT în şase judeţe şi în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală

12 Noi 2014   •   09:17
Percheziţii DIICOT în şase judeţe şi în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală

Procurorii DIICOT efectuează, în această dimineaţă, 42 de percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa, Cluj, Alba, Bihor, Timiş, Călăraşi şi în Bucureşti, ancheta vizând destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Totodată, 40 de suspecţi şi martori vor fi duşi la audieri.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2011 - octombrie 2014, 33 de suspecţi au constituit un grup infracţional organizat având ca scop crearea de circuite comerciale fictive prin interpunerea unor societăţi comerciale de tip fantomă şi prin înregistrarea în contabilitatea altor societăţi a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, finalizate cu obţinerea ilegală de rambursări de TVA de la bugetul de stat.

La percheziţii participă şi poliţişti din cadrul BCCO Bucureşti, Alba Iulia, Oradea, Cluj, Timişoara şi SCCO Călăraşi, precum şi efective de jandarmi din judeţele unde s-au făcut percheziţii.

Ancheta este condusă de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi cu cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.

Cazul a fost instrumentat cu suportul tehnic şi de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

×