x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziţii la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, într-un dosar de corupţie

Percheziţii la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, într-un dosar de corupţie

01 Oct 2014   •   12:51
Percheziţii la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, într-un dosar de corupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează miercuri, potrivit unor surse, percheziţii la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba.

Potrivit unui comunicat al DNA, sunt efectuate cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2013-2014, a unor infracţiuni de corupţie şi conexe. Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate două percheziţii domiciliare în locaţii situate în Alba Iulia, din care una este sediul unei instituţii publice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Potrivit comunicatului DNA, vor fi oferite detalii suplimentare raportat la actele procedurale efectuate în cauză atunci când împrejurările vor permite acest lucru.

×