x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 1.200 de intervenții ale pompierilor, de Înviere. Salvatorii au stins 148 de incendii

Peste 1.200 de intervenții ale pompierilor, de Înviere. Salvatorii au stins 148 de incendii

19 Apr 2020   •   10:30
Peste 1.200 de intervenții ale pompierilor, de Înviere. Salvatorii au stins 148 de incendii

În Noaptea de Înviere, peste 5.000 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populației, în ultimele 24 de ore, la nivel național fiind înregistrate 1.202 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 148 de incendii, anunță, duminică, IGSU.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că majoritatea incendiilor la care s-a intervenit au fost de vegetație uscată.

De asemenea, au fost raportate 838 cazuri la care a fost nevoie de intervenția SMURD, respectiv 837 pentru acordarea primului ajutor medical și o misiune de descarcerare, precum şi alte 216 situații pentru protecția comunităților.

„Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu aproximativ 8% față de perioada similară a anului trecut (1.202 în anul 2020, față de 1.302 intervenții în anul 2019), în special pe fondul reducerii solicitărilor SMURD”, arată sursa citată.

În Noapte de Înviere au fost înregistrate doup incendii la locuințe, care au avut drept cauză probabilă lumânarea aprinsă. Unul dintre ele a avut loc în județul Suceava, în localitatea Frasin și evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Un al doilea incendiu de locuință a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea gălățeană Salcia.

„Un echipaj de prim ajutor a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit arsuri minore la nivelul feței. Persoana a refuzat transportul la spital”, precizează IGSU.

Totodată, duminică dimineață, pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o biserică din localitatea Cubleșu Someșan, județul Cluj.

„Incendiul s-a manifestat în altar, fiind afectată o suprafață de aproximativ 20 mp. În urma evenimentului, nu au existat victime”, explică oficialii Inspectoratului.

În acest context, IGSU recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli esențiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor.

„Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse”, conchide sursa citată anterior.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pompieri incendiu inviere