x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petiţie online pentru 24 ianuarie

Petiţie online pentru 24 ianuarie

de Cristinel C. Popa    |    15 Feb 2010   •   00:00



Personalităţi marcante ale Iaşiului, dar şi din Capitală şi alte localităţi importante din ţară şi-au exprimat opţiunea semnând pentru iniţiativa "Mica Unire - sărbătoare naţională legală". De asemenea, români din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii şi-au exprimat online susţinerea ca 24 ianuarie să devină sărbătoare naţională legală.

La mijlocul lunii ianuarie, municipalitatea ieşeană a avut ideea lansării unei proclamaţii prin care se alătură demersului Jurnalului Naţional, care, anul trecut, la împlinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, a propus ca ziua de 24 ia­nuarie să fie recunoscută prin lege drept sărbătoare naţională. Iniţiativa ieşeană nu s-a oprit, însă, aici.

Cu acest prilej, edilii locali au înaintat şi o petiţie care să fie semnată de fiecare dintre cei care sunt de acord cu aceasta, lucru care a fost făcut în mare măsură. Au semnat ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, preşedintele Senatului Mircea Geoană, Gerard Jităreanu, fost secretar de stat în MEC, rectorul Universităţii Agronomice şi de Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa", academician Viorel Barbu, preşedintele filialei ieşene a Academiei Române, PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei romano-catolice din Iaşi, Ion Giurmă, rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi", Vasile Işan, rectorul Universitătii A.I. Cuza, Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte "George Enescu" şi preşedintele Traian Băsescu.


PROCLAMAŢIA DE LA IAŞI
În afara persoanelor menţionate, au semnat petiţia până în acest moment mai mult de 16.000 de cetăţeni. Demersul Jurnalul Naţional - Primăria Iaşi a fost preluat şi de parlamentarii PSD şi urmând a fi promovat şi în rândul senatorilor şi deputaţilor de la alte partide.

"Petiţia a fost semnată online de 600 de români din ţară, restul semnăturilor, până la 16.000, fiind obţinute de la cetăţenii ieşeni care şi-au putut exprima adeziunea în acest sens prin intermediul centrelor de cartier ale Primăriei municipiului Iaşi, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la casieriile Termo-Service. Nu se urmăreşte obţinerea unui anumit număr de semnături, ci doar demonstrarea susţinerii populare a iniţiativei pentru o mai uşoară aprobare la nivelul Parlamentului", ne-a spus Daniel Mătăsaru, consilier al primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita. Cei care doresc să semneze petiţia o pot face pe: www.petitieonline.ro/petitie-p25825051.html

×
Subiecte în articol: observator