x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pierdut, disparut, mort la doi ani si jumatate

Pierdut, disparut, mort la doi ani si jumatate

26 Ian 2005   •   00:00

OBSERVATOR
La trei luni dupa cazul Vladut Tudor, inca o familie, trasnita de nenorocire

Un copil de doi ani si jumatate, care statea la bunici, intr-un satuc din inima Dobrogei, a disparut misterios din mijlocul colegilor de joaca. Dupa cinci zile de cercetari disperate, micutul a fost gasit la doi kilometri si jumatate de sat. Tragedia are loc la trei luni dupa ce o tara intreaga a urmarit cu sufletul la gura cautarea lui Vladut, copilul disparut din Tulcea.

Inca un copil dispare misterios

Un copil de 2 ani jumatate s-a ratacit de fratii si verisorii sai la cismeaua din comuna constanteana Dobromir. Sarbatoarea Kurban Bairam s-a incheiat pentru familia micutului imediat ce au observat disparitia lui Redivan.
DORU COBUZ

NEDUMERITI. Copiii din satul Valeni, comuna Dobromir, privesc la mormantul micutului Redivan, mort acum 10 zile
Povestea dramatica a micutului Vlad Tudor, ratacit intr-o padure din Tulcea, s-a repetat aproape identic la exact trei luni distanta. Micutul Redivan a fost adus pe 18 ianuarie pentru prima oara in vizita la bunicii din Valeni, comuna Dobromir. Sarbatoarea a fost prilejul pentru reuniunea familiei.

Izet Thair a avut parte doar pentru o singura seara de nepotul sau. Parintii micutului Aidar Mustafa (31 de ani) si Fechisie Thair (28 de ani) au decis sa-si petreaca ziua la un frate al sotului. Cei trei copii ai cuplului - pentru comunitatea turca concubinajul este o traditie - au ramas in curtea unchiului Ismail Rezmi impreuna cu cei sase copii ai acestuia. Ei au adunat cateva cutii de conserve din curte si s-au dus la cismea dupa apa, iar adultii au intrat in casa. Micutii s-au intors de la apa si au inceput sa modeleze paini si turte din argila. Aidar Mustafa a iesit pentru a ruga un copil sa se duca sa-i cumpere un pachet de tigari si a observat lipsa micutului. Alertati, rude si oameni din sat au inceput cautarea lui Redivan, despre care ceilalti copii isi aminteau ca l-au vazut ultima oara la cismea.

FARA REZULTAT. Oamenii si politistii au cautat cinci nopti fara nici un rezultat. "Ne-am zapacit de cap. Umblam noaptea pe intuneric, fara lanterna, si-l strigam pe nume sau ne opream si stateam minute intregi pe loc pentru a-i auzi glasul", povesteste bunicul, Izet Thair. Toate eforturile rudelor au fost in zadar, iar cainele lup adus de la unitatea de Politie de frontiera din Baneasa i-a purtat pe anchetatori pe un deal din vecinatate, dar in dreptul viilor patrupedul a pierdut urma copilului. "Trec multe oi pe acele dealuri si probabil ca ele l-au indus in eroare pe caine", spune Ismail Rezmi, unchiul baiatului.

LUNI 24. O femeie din sat a venit si i-a anuntat pe cautatori ca niste turcani (oieri) au spus ca au gasit un copil mort pe un deal din apropiere. Sleiti de putere, cautatorii, care tocmai se stransesera pentru a lua de la capat cercetarile, au urmat indicatiile batranei si intr-adevar au gasit trupul micutului. Aidar Mustafa a lesinat, iar sotia sa, gravida in luna a saptea, a suferit o criza. "Nici nu ziceai ca-i mort. Era intins pe spate si in afara ca avea cateva frunze pe fata, copilul parea viu. Avea ochii deschisi si parca ne privea", spune cu lacrimi in ochi unchiul micutului, Ismail Rezmi.

Astazi, familia micutului pune masa de trei zile, asa cum se cuvine pentru orice suflet care isi gaseste linistea in pamant. Intreaga comuna Dobromir si populatia ei turca saraca si apasata de grija zilei de maine a intrat in doliu, neintelegand cum a fost posibila pierderea copilului.

POLITIA REACTIONEAZA LENT
Asemanarile dintre cele doua dramatice cazuri ne fac sa ne intrebam ce trebuie sa facem pentru ca astfel de cazuri sa nu se mai repete. Greu de crezut ca Redivan avea energia si stiinta sa se indeparteze prea mult. Dovada este faptul ca trupul lui a fost gait la 2,5 km. Anchetatorii si cautatorii voluntari au avut o plaja relativ redusa de cautare, teoretic in ambele cazuri ei au trecut pe langa copil. Dotarea, dar si lipsa unei pregatiri adecvate cautarii unui minor pare sa lipseasca cu desavarsire politistilor romani.

INTREBARI
Moartea micutului turc lasa in urma o serie de intrebari fara raspuns. Cum a fost posibil ca micutul sa piarda drumul dintre case si sa se indeparteze pana la o distanta de aproximativ 2, 5 kilometri? Dar cea mai importanta dintre toate intrebarile este cea care se ridica pe buzele oricarui patrinte: "Ce le-a lipsit politistilor pentru a gasi trupul micutului? Cum se face ca la trei luni se repeta o tragedie, iar cautatorii se invart in cerc fara a avea vreun rezultat?"

DISPERARE

DURERE. Bunicul copilului deplange disparitia nepotului
"Ne-am zapacit de cap. Umblam noaptea pe intuneric, fara lanterna, si-l strigam pe nume sau ne opream si stateam minute intregi pe loc pentru a-i auzi glasul" - Izet Thair bunicul lui Redivan
×
Subiecte în articol: observator micutului