Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un spectacol astronomic unic - curentul de meteori al Perseidelor - va putea fi admirat şi de pe teritoriul României, în noaptea de 12 spre 13 august când se va produce un maxim de activitate.
Fenomenul de "stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă. Pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit, potrivit www.astro-urseanu.ro.
În 2015, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În luna august se produce maximul curentului Perseide. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la sfârşitul lunii iulie se recomandă ieşirea la observaţii şi în nopţile adiacente maximului (11/12, 13/14, etc.).
Cel mai mare inamic al Perseidelor - Luna, care poate împiedica observarea fenomenului, se va afla în noaptea în care activitatea curentului de meteori ajunge la maxim, aproape de faza de Lună Nouă. Satelitul natural al Pământului apune pe 12 august la 18 h 52 m, răsărind pe 13 august la 5 h 05 m. Aceste condiţii vor face foarte uşor de observat, în acest an, meteorii strălucitori. Pe un cer senin se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o "perseidă". Cel mai bun loc pentru a vedea Perseidele, sau majoritatea celorlalte ploi de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a oraşelor.
În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari ca un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare", are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopţii, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.
Sursa: Agerpres
