x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poate cu Nelson Mondialu!

Poate cu Nelson Mondialu!

de Luiza Moldovan    |    18 Aug 2014   •   15:33
LA VIE EN MOV
Moto: Monica Macovei: “M-am gândit că, în multe feluri, semăn cu Nelson Mandela”.

Aşa este, doamna Monica, cum de nu ne-am gândit cu toţii la această asemănare izbitoare? Ba chiar am putea spune că nu dumneavoastră semănaţi cu Nelson Mandela, ci Nelson Mandela seamănă izbitor cu dumneavoastră! Nu ştiam noi de ce ne gândim mereu la dumneavoastră când îl vedeam pe Mandela! Păi desigur, pentru că micul om politic care a făcut 25 de ani de puşcărie degeaba aducea cu dumneavoastră. De fapt, nu aducea, ci chiar, hai să le spunem lucrurilor pe bune, chiar v-a copiat, ca un ticălos!

Asemănarea dintre dumneavoastră şi Mandela e atât de evidentă, încât merge chiar până la identificare fizică! Aceleaşi trăsături, aceeaşi alură, mai ales aceeaşi privire. Căci, nu-i aşa, “porţile către sufletul omului sunt ochii lui”. Ca să zic aşa. Ochii! Păi uitaţi-vă, doar aşa, de curiozitate, la ochii dumneavoastră şi apoi uitaţi-vă la ochii lui Mandela! Nu-i aşa că seamănă ca două picături de roua dimineţii? Aşa e, cum de nu ne-am dat seama de asta! Dacă nu vă vine să credeţi, în intimitatea fiinţei dumneavoastră, luaţi o fotografie a micului om politic, decupaţi-i ochii şi apoi stricaţi şi o fotografie de-a dumneavoastră şi suprapuneţi-i, să vedeţi ce asemănare izbitoare. Dar ce zic eu izbitoare? De-a dreptul că mă şi emoţionez acuma şi-mi curge rimelul pe faţă, de plâng cu lacrimi de mascara!

Nu-i de colo o aşa identificare. Unii, mai răi, aşa, ar zice că sunteţi schizofrenică. Sau că aveţi greutăţi de relaţionare cu lumea înconjurătoare. Sau că aveţi o relaţie tensionată cu mama dumneavoastră (sau că aţi avut). Poate că aceasta v-a bătut în copilărie şi atunci aţi întrevăzut primele asemănări dintre sacrificial dumneavoastră şi domnul Nelson Mandela. Poate că unii ar putea să vă atace dur, remarcând mai degrabă o asemănare izbitoare dintre dumneavoastră şi Nelson Mondialu, dar dumneavoastră să nu puneţi la suflet asta. Aşa sun toţi răvoitorii ăştia, care nu mai seamănă cu nimeni. Adică nu seamănă cu nimeni, în afară de mama şi tata. Pe bune!

Acuma, doamnă, vorbind sincer, vă recomand călduros o vizită la un psihoterapeut bun, dacă e vă dau eu un număr de telefon! Vă ia durerea cu mâna, garantat! După doar o juma’ de an de terapie zilnică o să vedeţi că sunteţi alt om. De fapt, staţi puţin, că pentru asta veţI fi venit la tratament! Nu. O să credeţi că sunteţi de pe altă planetă! Ă, deci nu, n-am vrut să zic asta cu planeta, o să credeţi că sunteţi alt om. Ă, staţi, că n-am vrut să zic. Adică ba da, o să credeţi că sunteţi alt om! Tot un fel de Nelson, dar în nici un caz Mandela.
Începe tot cu “Mî”, ce să vezi?!? 


×