Lucrările de consolidare și renovare a Podului Mare, construit în perioada 1913- 1914, au fost finalizate, a anunțat vineri primarul general al Capitalei Nicușor Dan.
Acesta a anunțat că Trustul de Clădiri Metropolitane face în prezent ultimele finisaje, astfel încât să poată fi demarată procedura de recepție la finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.
„Podul nu a fost niciodată reabilitat, fiind făcute doar mici reparații. Din cauza degradării, acesta reprezenta un real pericol pentru vizitatori. De aceea, erau extrem de importante reparațiile capitale care să asigure stabilitatea și siguranța construcției”, a transmis primarul.