x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția Capitalei descinde la un centrul de vaccinare din Sectorul 2. Circa 170 de suspecți, duși la audieri

Poliția Capitalei descinde la un centrul de vaccinare din Sectorul 2. Circa 170 de suspecți, duși la audieri

28 Oct 2021   •   10:37
Poliția Capitalei descinde la un centrul de vaccinare din Sectorul 2. Circa 170 de suspecți, duși la audieri

Polițiștii din Capitală au făcut joi 5 percheziții domiciliare și vor pune în aplicare 168 de mandate de aducere emise pe numele unor suspecți, în dosarul care vizează emiterea de certificate false la un centru de vaccinare din Sectorul 2.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au făcut joi 5 percheziții domiciliare în București într-un dosar in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

Totodată, sunt puse in executare și 168 de mandate de aducere emise pe numele unor suspecți, precum și alte 10 pe numele unor martori, ce urmează să fie audiați.

Cercetările în acest caz au demarat în august și vizează, conform polițiștilor, activitatea mai multor funcționari publici, detașați la un centru de vaccinare din sectorul 2.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi modificat, fără drept, date informatice implementate în evidența persoanelor vaccinate: „ar fi fost înlocuite datele persoanelor vaccinate impotriva Covid 19 cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obținerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea”.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Cercetările în acest caz continuă.

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a anunțat joi dimineața că centrul de vaccinare Neghiniță s-a închis temporar după ce parchetul și poliția au descins la fața locului.

„Începând de azi centrul de vaccinare Neghiniță se închide temporar. Deși în contextul actual e nevoie ca de aer de fiecare centru, suntem forțați să întrerupem activitatea pentru o perioadă. Parchetul, împreună cu Poliția, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la fața locului. Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autoritățile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat”, a scris pe Facebook joi dimineața Radu Mihaiu.

Acesta a anunțat că va dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locație.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: certificate false