x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția de Frontieră, despre Udrea:Persoana a părăsit țara dimineață, pe cale terestră, în mod legal

Poliția de Frontieră, despre Udrea:Persoana a părăsit țara dimineață, pe cale terestră, în mod legal

07 Apr 2022   •   18:29
Poliția de Frontieră, despre Udrea:Persoana a părăsit țara dimineață, pe cale terestră, în mod legal
Sursa foto: Lucian Alecu

Poliția de Frontieră a confirmat că Elena Udrea a ieșit din țară în această dimineață, pe cale terestră și în mod legal.

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează că persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

„Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”, au explicat reprezentanții instituției prin intermediul unui comunicat de presă.

Concret, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei, au precizat polițiștii de frontieră.

Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă. Condamnarea este cu executare.

Polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Autoritățile române au început procedurile și Udrea a fost dată în urmărire generală.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea