x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Politia se retrage de pe teren

Politia se retrage de pe teren

de Paula Anastasia Tudor    |    06 Aug 2005   •   00:00
Politia se retrage de pe teren

Andreea, fetita de 6 ani din localitatea constanteana Plopeni, este disparuta de cinci zile. S-au periat dealurile, s-au cercetat fantanile, s-au scotocit grotele, s-au maturat islazurile, s-a vanturat stufarisul, s-au audiat localnicii, dar nimic.

Joi, cei de la Politia de Frontiera au cautat in canalul de scurgere din marginea satului, in bazine si in fantani. Din fericire, fetita nu a fost gasita aici. Din nefericire, nu a fost gasita nicaieri. De dimineata au venit cei de la BGS cu un echipaj de cautare si o Ambulanta. S-au intalnit cu ceilalti trei voluntari care venisera si au purces la cautari. Au aflat ca spre Chirnogeni sunt niste grote sapate in calcar. Erau niste gauri mici prin care poti intra numai taras. Au gasit lilieci, pet-uri, dar nu copilul. Au cautat si in lutarie - loc din care oamenii din sat isi iau pamant pentru chirpici, la silozurile fostului CAP, in cimitir si valea plina de maracini din estul satului.

SANSA. In aceeasi zi au venit mai multi voluntari de la trei firme de protectie si paza din Constanta, iar spre seara au fost adusi si trei caini de la Grupul de educare canina Craiova. Oamenii au plecat pe camp, unii indrumati de Politie, altii - fara sa li se dea nici un indiciu despre locurile in care s-a cautat deja. Asa ca sansa ca un loc sa fie cercetat de cinci ori, iar altul - deloc este foarte mare.

O data cu voluntarii a venit si elicopterul care nu a lipsit aceste zile din zona. De la echipaj am aflat ca nu ar fi necesare barci pentru cercetarea baltii, pentru ca se vede foarte clar fundul ei din elicopter, iar stuful, din cauza curentului, este culcat la pamant, permitand vizibilitatea. Doar ca nu se stie cat este de gros stratul de mal... In jurul orei 16:00, langa elicopterul de cautare a aterizat inca unul. Acesta il avea la bord pe seful Politiei Romane, Dan Fatuloiu. Generalul a stat de vorba cu politistii, dar si cu parintii fetitei, in casa carora a intrat. A schimbat cateva cuvinte cu vecinii si s-a oprit in marginea satului, aproape de locul in care Andreea obisnuia sa se joace cu copiii si cu sora ei cea mare.

VOLUNTARI. Apoi a spus voluntarilor sa mai cerceteze o data valea care se intinde intre locuinta copilului si dealul bisericii - valea din sudul satului - , vale batuta si rasbatuta. Si a plecat. Ieri dupa-amiaza, Politia a decis sa puna capat cautarilor pe teren, urmand sa se axeze doar pe anchetarea unui cerc de suspecti pe care-l are. Pe campuri, in cautarea fetitei, au ramas doar voluntarii. 10 dintre ei sunt reporteri ai Jurnalului National, plecati din Bucuresti pentru a ajuta la gasirea Andreei Dodan.

×
Subiecte în articol: observator