x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia şi CNADNR formează convoaie controlate de maşini pentru ca niciun şofer să nu mai staţioneze în trafic

Poliţia şi CNADNR formează convoaie controlate de maşini pentru ca niciun şofer să nu mai staţioneze în trafic

29 Ian 2014   •   14:50
Poliţia şi CNADNR formează convoaie controlate de maşini pentru ca niciun şofer să nu mai staţioneze în trafic

Maşinile aflate în trafic nu vor mai staţiona pe drumurile înzăpezite, şoferii fiind ajutaţi de reprezentanţii CNADNR şi ai Poliţiei Rutiere, care formează convoaie controlate, să iasă într-un punct unde nu mai există niciun pericol de blocaj, a declarat miercuri pentru Agerpres şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă.

'Am adoptat o altă concepţie de acţiune: pe drumurile care sunt în astfel de situaţii (n.r. - circulaţia este îngreunată din cauza condiţiilor meteo) formăm convoaie de autovehicule pe care le ducem controlat. Chiar dacă în media, în momentul de faţă, se anunţă închiderea sau restricţionarea traficului, trebuie să se ţină cont şi de faptul că nu se mai staţionează în trafic', a afirmat Diniţă.

El a explicat că se formează coloane de 30, 50 sau 70 de autovehicule, indiferent de categoria lor, pe care două utilaje de deszăpezire ale CNADNR şi o autospecială a Poliţiei le conduc către destinaţie.

'Este un lucru nou, pe care CNADNR şi Direcţia Rutieră, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, l-au conceput marţi seară şi începând de miercuri dimineaţă, de la ora 6,00, l-am transpus în practică. Deci, noi îi concentrăm pe şoferi în anumite puncte şi într-un anumit interval orar plecăm cu 'pachete' de câte 30, 50, 80 de maşini, pe care le ducem până într-un punct în care sunt scoase din pericol. Indiferent că sunt autovehicule care transportă marfă, persoane sau maşini turiste. Prin acest lucru urmărim ca şoferii să nu rămână înzăpeziţi, să putem asigura aprovizionarea şi, mai mult decât atât, să avem şi un control al autovehiculelor sub aspectul vitezei de deplasare - asta ca să ne aducem aminte de accidentul de pe A1, de sâmbătă, care s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic', a precizat şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere. Dacă această metodă nouă va funcţiona, ea va putea fi însuşită ca procedură pe care Guvernul să o aplice în cadrul comandamentelor de iarnă, a mai spus Diniţă.


×