x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avalanșă de controale în trenuri

Avalanșă de controale în trenuri

de Redacția Jurnalul    |    19 Oct 2024   •   21:20
Avalanșă de controale în trenuri
Sursa foto: Victor Stroe

Poliţiştii de la transporturi au efectuat, în perioada 1 iulie - 30 septembrie, peste 300 de controale în cadrul acţiunilor în trenuri şi căi ferate, pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei feroviare.

"În trimestrul al treilea din anul 2024, au acţionat poliţişti de la transporturi, lucrători de la ASFR, sprijiniţi de angajaţi feroviari, care au executat 305 controale şi au efectuat verificări în 192 de unităţi de cale ferată şi 81 de trenuri. În cadrul activităţilor preventive, au fost au fost verificaţi 139 de mecanici de locomotivă", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Poliţiştii de la transporturi au constatat 13 infracţiuni, fiind cercetate 13 persoane.

Obiectivele acţiunilor au fost prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare precum şi a altor fapte care prin natura lor pot pune în pericol siguranţa feroviară, prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe interzise în timpul serviciului de către personalul cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei şi verificarea modului de respectare a normelor naţionale de siguranţă feroviară şi a regulamentelor europene aplicabile domeniului feroviar.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: controale trenuri politia transport