x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţist "penal" corupt de un traficant de persoane

Poliţist "penal" corupt de un traficant de persoane

de Violeta Fotache    |    22 Feb 2011   •   20:13

Lilian Moise, ofiţer de poliţie cu gradul de inspector principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila, este cercetat de procurorii anticorupţie din Serviciul Teritorial Galaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie.

Individul, mare poliţist la Serviciul Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, l-a făcut scăpat de dosar penal pentru trafic de persoane pe numitul Nicolae Buzatu, fără să-i pese vreo secundă de victima acestuia şi de săraca mamă care se dusese la Poliţie ca la Dumnezeu. Omul legii, pus acolo şi plătit din bani publici tocmai pentru a ne apăra de infractori, s-a făcut frate cu dracul şi l-a scăpat vreme de patru ani pe cel care sechestrase fata reclamantei. Cum nimic nu e gratis pe lumea asta, poliţistul a luat şpagă 500 de euro pentru acest „favor” de la Nicolae Buzatu, care i-a dat ca să-şi salveze nepotul de la năcaz. Nicolae Buzatu este şi el cercetat de anchetatorii anticorupţie pentru dare de mită şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Fapta de netolerat comisă de poliţitul Lilian Moise, înmânarea şpăgii adicătelea, s-a petrecut în cursul lunii august 2007. Banii au fost daţi, potrivit DNA, „în scopul de a nu lăsa să fie consemnat în declaraţia unei persoane faptul că aceasta este victima traficului de persoane săvârşit de nepotul inculpatului Buzatu Nicolae, de a nu verifica informaţiile furnizate în acest sens de părinţii victimei şi de a acoperi activitatea infracţională a lui Buzatu Nicolae şi a nepotului său”.

Degeaba i-a spus mama victimei poliţistului, la data de 13 august, că fiica ei a dispărut de la domiciliu şi că este posibil ca ea să fie victima traficului de persoane, fiindcă poliţistul nici că a lăsat-o pe femeie să scrie în plângere şi acest din urmă aspect. El a consemnat doar dispariţia fetei. „Deşi nu mai avea competenţă să continue cercetările, Moise Lilian nu a clasat lucrarea şi nici nu a trimis-o de îndată procurorului care exercită supravegherea în vederea sesizării organului competent. Din cercetările efectuate de procurori a rezultat că victima a fost adusă în ţară de nepotul inculpatului Buzatu Nicolae şi sechestrată în apartamentul celui din urmă.”, subliniază DNA.

De altfel, şi fata a fost ameninţată să nu consemneze în declaraţia ce urma să o dea faptul că-l cunoaşte pe nepotul lui Buzatu şi să nu spună că este victima traficului de persoane. „în cursul zilei de 28.08.2007, inculpatul Moise Lilian, în schimbul sumei de 500 de euro, cunoscând că victima era ameninţată şi prelucrată cu privire la ce trebuia să declare, a audiat-o şi a clasat plângerea de dispariţie, acoperind astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul Buzatu Nicolae.”, ne-a comunicat DNA.

După mai bine de trei ani şi jumătate de la comiterea faptei, atât interlopul, cât şi poliţistul care a făcut această mega-măgărie, au fost reţinuţi luni de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore şi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă. Din păcate, Curtea de Apel Galaţi a dispus marţi că aceştia pot fi cercetaţi în stare de libertate şi a dispus faţă de cei doi doar măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile. DNA a declarat recurs.

În cauză, procurorii DNA –Serviciul Teritorial Galaţi au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie.

×