x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Polul european al sărăciei, calamitat de fuga populaţiei educate

Polul european al sărăciei, calamitat de fuga populaţiei educate

23 Apr 2015   •   12:54
Polul european al sărăciei, calamitat de fuga populaţiei educate
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fenomenul sărăciei s-a generalizat în regiunea de nord-est a României. În restul ţării, câteva zone mai dezvoltate ridică media, însă statistica e înşelătoare, căci între rata de sărăcie şi numărul de săraci nu se poate pune semnul egal. Persoanele educate şi apte de muncă fug de zonele defavorizate, cei rămaşi fiind lipsiţi de oportunităţi de dezvoltare.

În România, 4,8 milioane de persoane pot fi considerate oficial sărace, adică au un venit lunar mai mic de 1.000 de lei (sub 60% din venitul mediu pe economie), reiese dintr-un raport al Băncii Mondiale. Cea mai săracă regiune este cea de nord-est, judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava fiind în cea mai dificilă situaţie. Aici, 33,5% din populaţie este săracă, faţă de rata naţională de circa 22,6%%. Zona nu este doar cea mai săracă din România, ci cea mai săracă din UE.

Rata de sărăcie vs numărul de săraci
Rate mari de sărăcie (număr de săraci raportat la populaţia totală) există şi în alte părţi ale ţării, ca Giurgiu sau Teleorman, însă în cifre reale, numărul oamenilor afectaţi este mai mic, pentru că zonele nu sunt foarte populate. Regiunea de nord-est, însă, este şi foarte săracă şi foarte populată, contribuind cu 1.230.912 din săracii României. Şi oraşe importante, cu economie dezvoltată, “furnizează” un mare număr de săraci, datorită numărului mare de locuitori. Acest lucru se întâlneşte în special în Bucureşti sau în judeţul Cluj. În Capitală, de exemplu, rata sărăciei este de 3,9%, dar asta înseamnă 73.453 de săraci.

Oraşele mici – nişte sate mai răsărite
Zonele rurale, unde locuieşte 46% din populaţia ţării, potrivit recensământului din 2011, sunt mai dezavantajate decât cele urbane, riscul de sărăcie fiind de patru ori mai ridicat ca în zona urbană. O problemă majoră este lipsa infrastructurii. În aceste condiţii, persoanele educate sau apte de muncă migrează ori la oraş, ori în străinătate, lăsând în urmă o populaţie îmbătrânită sau fără competenţele necesare pentru a dezvolta zona. Statistica e înşelătoare şi când vine vorba de populaţia urbană. Dacă marile oraşe pot fi considerate dezvoltate, rămâne problema micilor oraşe, unde lipsa de oportunităţi generează sărăcie. 225 de oraşe din totalul de 320 au mai puţin de 20.000 de locuitori, aici locuind doar 19,3% din populaţia urbană totală. De cele mai multe ori este vorba de oraşe monoindustriale, care acum şi-au pierdut principalul domeniu de activitate sau de localităţi unde populaţia s-a întors la ocupaţii agrare. Iuliana Precupeţu spune că populaţia rămasă în aceste zone “paralizate” economic nu are alte pârghii de dezvoltare în lipsa unui sprijin al statului. Or, fiind vorba de comunităţi îmbătrânite sau needucate, oportunităţile devin inaccesibile. “Oportunităţile pe care le pot avea oamenii depind în cea mai mare parte de contextele locale: la ce educaţie pot accede, locurile de muncă disponibile, tipul de locuire, serviciile de sănătate, transport etc. Uneori, oamenii nu cunosc foarte bine posibilităţile pe care le au de a-şi îmbănătăţi viaţa sau le percep ca fiind inaccesibile”, spune Iuliana Precupeţu, sociolog la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. “În regiunile sărace, dezvoltarea trebuie realizată mai ales prin programe implementate de sus în jos şi, în paralel, pe cât posibil, poate fi încurajată iniţiativa locală”, adaugă sociologul. “Dacă o regiune săracă pierde resursele umane care pot produce dezvoltare (populaţie neîmbătrânită, educată, activă), ea pierde o pârghie importantă a creşterii economico-sociale. Este ceea ce s-a intâmplat în unele regiuni sărace din România, de unde populaţia educată a părăsit în proporţii mai mari ţara în comparaţie cu celelalte”, mai spune Iuliana Precupeţu.

×