x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta l-a demis pe Petru Lificiu din postul de vicepreşedinte al ANRE

Ponta l-a demis pe Petru Lificiu din postul de vicepreşedinte al ANRE

de Agerpres    |    06 Iun 2012   •   14:59
Ponta l-a demis pe Petru Lificiu din postul de vicepreşedinte al ANRE

Premierul Victor Ponta l-a demis pe Petru Lificiu din functia de vicepresedinte cu rang de subsecretar de stat al Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Energie, potrivit unei decizii publicate miercuri in Monitorul Oficial.

Premierul Victor Ponta a declarat joia trecuta, la Iasi, ca vicepresedintele ANRE va fi demis din cauza declaratiilor facute de acesta referitoare la majorarea cu 5% a pretului energiei.

"Ma deranjeaza declaratia unor oficiali referitoare la schimbarea pretului la electricitate. E o perioada dificila, iar modul de raportare al celor cu functii fata de oameni e important", a spus premierul.

Petru Lificiu a declarat miercurea trecuta ca marirea pretului la energia electrica cu 5% la finalul lunii iunie 2012 nu va avea un impact major asupra facturii pe care o va plati consumatorul final.

"O crestere cu 5% a pretului energiei la sfarsitul lunii nu inseamna nimic. Adica, inseamna sa nu uitam becul aprins in baie cand plecam la serviciu", a afirmat Lificiu.

Pretul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% pana la sfarsitul lunii iunie 2012 pentru populatie si pentru consumatorii industriali, au declarat pentru Agerpres surse guvernamentale.

De asemenea, autoritatile romane trebuie sa aplice calendarul eliminarii preturilor reglementate pentru consumatorii casnici incepand din 2013, pana in 2017.

In ceea ce priveste pretul gazelor naturale, acesta ar urma sa se majoreze din 2013.

×