Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în judeţul Buzău, că România a obţinut fonduri de la Uniunea Europeană pentru masterplanul de transport la jumătate faţă de ţările vecine, problema fiind aceea că noi am avut un negociator foarte slab.
"Masterplanul de transport se referă la cei 4 miliarde de euro pe care România îi are alocaţi în perioada 2014-2020 de la Uniunea Europeană. (...) Că am vrea noi mai mulţi, e degeaba, că atât am primit când a mers domnul Băsescu şi a negociat, nu am primit mai mult. (...) Sunt supărat de acest lucru pentru că România a obţinut exact jumătate decât au obţinut ţările vecine. În Ungaria s-a dat dublu raportat la numărul de locuitori, în Polonia dublu, în Cehia dublu. Asta e, dacă am avut un negociator foarte slab, am obţinut mult mai puţin", a spus Ponta.
Referindu-se la această sumă, premierul a spus că nu poate minţi că va face autostrăzi în toată ţara cu aceşti bani, precizând că investiţiile se vor realiza în funcţie de priorităţi.
"Cu acei 4 miliarde trebuie să facem şi culoarul 9 Bucureşti-Moldova, trebuie să finalizăm culoarul 4 din vestul ţării spre sud, trebuie să facem şi Sibiu-Piteşti şi, de asemenea, trebuie din resursele noastre naţionale să finalizăm autostrada Transilvania, să facem Comarnic-Braşov. Toate aceste lucruri le putem face dacă din cele 4 miliarde facem drumuri expres, expropriem tot pentru autostrăzi şi mai departe facem din banii dvs., din taxele şi impozitele plătite de români. (...) Dacă vreţi pe cineva care să vă mintă, să vă spună că din 4 miliarde de euro o să facem autostrăzi în toată ţara, eu nu pot să vă spun aşa ceva. Eu pot să vă spun adevărul, ce putem face cu acei bani şi ce avem ca prioritate", a adăugat prim-ministrul.