x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Val de teorii ale conspirației în jurul portofelului digital: Ce este real și ce reprezintă o minciună

Val de teorii ale conspirației în jurul portofelului digital: Ce este real și ce reprezintă o minciună

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2026   •   21:45
Val de teorii ale conspirației în jurul portofelului digital: Ce este real și ce reprezintă o minciună
gov.ro/Autoritățile intervin în scandalul momentului

Vicepremierul Oana Gheorghiu, respinge informațiile care circulă în mediul online, pe care le cataloghează drept false, cu privire la viitorul portofel digital european.

Oficialul susține că în spațiul public circulă mai multe afirmații eronate privind costurile proiectului, protecția datelor și modul în care va funcționa aplicația. Potrivit acesteia, România nu plătește statului german pentru tehnologia utilizată la dezvoltarea portofelului digital.

Oana Gheorghiu afirmă că România va utiliza gratuit codul-sursă pus la dispoziție de autoritățile germane, urmând să dezvolte propria aplicație pe baza acestei infrastructuri. Ea susține că soluția a fost aleasă pentru a respecta termenul-limită stabilit la nivel european, respectiv sfârșitul anului 2026, și pentru a reduce costurile și timpul necesar implementării.

Gheorghiu respinge și afirmațiile potrivit cărora datele personale ale utilizatorilor ar urma să fie accesate de autoritățile germane. Potrivit acesteia, toate informațiile vor fi stocate și gestionate exclusiv în România, iar statul german nu va avea acces la datele cetățenilor români.

Oficialul mai susține că utilizarea portofelului digital va fi opțională și că documentele în format fizic nu vor fi eliminate. Aplicația va permite stocarea documentelor personale în format digital și utilizarea unei semnături electronice integrate pentru confirmarea identității în relația cu instituțiile publice și alte servicii.

Potrivit explicațiilor oferite de Oana Gheorghiu, denumirea de „portofel” nu are legătură cu administrarea banilor sau cu accesul autorităților la conturile bancare ale utilizatorilor.

În aceeași postare, Oana Gheorghiu a respins și afirmațiile potrivit cărora anularea licitației pentru Platforma Națională de Interoperabilitate ar avea legătură cu dezvoltarea portofelului digital. Ea susține că procedura a fost anulată din motive ce țin de respectarea legislației și pentru evitarea unor achiziții care s-ar fi suprapus cu alte proiecte existente.

Portofelul digital european reprezintă unul dintre proiectele asumate de statele membre ale Uniunii Europene, urmând să ofere cetățenilor posibilitatea de a utiliza în format electronic documente precum cartea de identitate, permisul de conducere sau alte acte oficiale.

(sursa: Mediafax)

 

×