x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – Agigea, închise din cauza ceţii dense

Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – Agigea, închise din cauza ceţii dense

03 Mar 2014   •   10:38
Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – Agigea, închise din cauza ceţii dense

Două porturi de la Marea Neagră au fost închise, în această dimineaţă, din cauza ceţii dense, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Cele două porturi, Constanţa Nord şi Constanţa Sud – Agigea au fost închise atât traficului fluvial, cât şi traficului maritim.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare nowcasting Cod Galben de ceaţă, valabilă în Dobrogea, inclusiv pe autostrada A2, până la orele 12:00.

Potrivit meteorologilor, între orele 9:00 - 12:00, local în Dobrogea, pe drumurile naţionale şi judeţene aferente, inclusiv pe autostrada A2, se va semnala ceaţă care determină vizibilitate redusă sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

×