x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poştaşii ies astăzi în stradă. Oamenii cer demiterea directorului general al Poştei Române

Poştaşii ies astăzi în stradă. Oamenii cer demiterea directorului general al Poştei Române

07 Mai 2014   •   08:35
Poştaşii ies astăzi în stradă. Oamenii cer demiterea directorului general al Poştei Române

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor picheta, miercuri, sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti, cerând în principal demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv, Rosita Alexe, a anunţat, marţi, liderul sindicaliştilor, Matei Brătianu, într-o conferinţă de presă.

'Miercuri, 7 mai, vom organiza, începând cu ora 11,00, pichete la prefecturile judeţene din toată ţara şi la sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti, în Bulevardul Dacia nr. 140. De asemenea, duminică, 11 mai, începând cu ora 10,00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, va avea loc un miting de protest, la care estimăm o participare de circa 5.000 de lucrători poştali. Marţi, 13 mai, va fi declanşată greva japoneză în toată ţara, iar joi, 15 mai, vor avea loc pichete la sediile oficiilor judeţene de poştă din toată ţara şi la sediul CNPR, începând cu ora 10,00. În cazul în care autorităţile competente ale statului vor ignora solicitările sindicatului, din data de 19 mai, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanţi din structurile de conducere, vor intra în greva foamei', a declarat Matei Brătianu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, principala revendicare a sindicaliştilor se referă la demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv, Rosita Alexe.

'Solicităm atât demiterea directorului general Ion Smeeianu, cât şi a directorului executiv al CNPR, Rosita Alexe. De asemenea, dorim să se renunţe la 'guvernanţa corporativă' şi să se revină la vechea formă de conducere. Nu în ultimul rând, cerem să fie angajat imediat personalul necesar pe posturile vacante din operaţional, respectiv factori poştali, agenţi poştali, oficianţi, lucrători în tranzite. Este necesară, totodată, acordarea unei creşteri salariale egale cu echivalentul inflaţiei, în sumă fixă, tuturor salariaţilor, începând cu data de 1 iunie', a precizat liderul sindical.

Potrivit acestuia, salariile angajaţilor obişnuiţi ai Poştei Române au scăzut în acest an cu 10%, în timp ce salariile ''elitelor companiei' au crescut cu 18,5%, în medie.

'Directorul general Ion Smeeianu avea în 2012 un salariu brut lunar de 10.000 de lei, în timp ce în 2014 a ajuns la un venit net de 48.000. Faţă de data de 31 mai 2012, când erau 111 salariaţi în funcţii de conducere, la ora actuală sunt 220. În acelaşi timp, în ultima perioadă, au fost concediaţi 4.000 de salariaţi, dispărând 10.000 de posturi din grilă. Din acest motiv, angajaţii care au rămas sunt super-aglomeraţi, iar compania a pierdut 96% din piaţa de mesagerie, 97% din piaţa de curierat şi 30% din piaţa de corespondenţă', a explicat Brătianu.

×