x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2.700 de posturi deblocate în Sănătate. Peste 860 dintre ele sunt la Spitalul Universitar de Urgență

2.700 de posturi deblocate în Sănătate. Peste 860 dintre ele sunt la Spitalul Universitar de Urgență

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2024   •   14:00
2.700 de posturi deblocate în Sănătate. Peste 860 dintre ele sunt la Spitalul Universitar de Urgență
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Guvernul a aprobat joi deblocarea a circa 2.700 de posturi în Sănătate, dintre care peste 860 sunt la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală.

Printr-un memorandum, Executivul a aprobat organizarea concursurilor pentru circa 2.700 de posturi vacante sau temporar vacante din cadrul unităților subordonate Ministerului Sănătății.

Este vorba de unități sanitare din întreaga țară: spitale, unități sanitare fără paturi, servicii de ambulanță, inclusiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, și direcții de sănătate publică.

„Măsura este necesară în vederea desfășurării activității curente, a asigurării urgențelor medicale, precum și a celorlalte servicii medicale”, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Astfel, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca vor fi deblocate aproximativ 140 de posturi, la Institutul Oncologic București aproximativ 120 de posturi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș 88 de posturi, la Spitalul Clinic de Urgență București circa 80 de posturi.

Cel mai mare număr de posturi deblocate, 861, va fi la Spitalul Universitar de Urgență, „ca urmare a faptului că anul trecut în cadrul instituției au fost înființate noi structuri medicale, iar altele au fost reorganizate, iar aceste structuri beneficiază de dotări și pot deveni funcționale doar în momentul încadrării personalului de specialitate”, conform purtătorului de cuvânt al Executivului.

Din totalul de posturi aprobate, 310 sunt pentru medici, 1.221 pentru asistenți medicali, 629 pentru personal auxiliar sanitar, iar restul personal de specialitate medico-sanitar.

„Nu generează un impact bugetar suplimentar întrucât aceste posturi sunt deja finanțate”, a precizat Mihai Constantin.

 

 

×
Subiecte în articol: posturi sănătate guvern