x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poveste inventata - Farsa de 7.000 RON

Poveste inventata - Farsa de 7.000 RON

de Mara Raducanu    |    22 Feb 2007   •   00:00

Povestea cu cei doi turisti suedezi care s-au ratacit pe munte a fost o farsa pusa la cale de Andreea Chirita din Buzau. Aproximativ 30 de jandarmi de la Centrul Montan Sinaia, Busteni si Azuga, dar si salvamontisti din Azuga i-au cautat pe rataciti in padurile de pe Valea Prahovei timp de doua zile.

MINCIUNA. Andreea Chirita a pus pe jar jandarmeria montana
CAUTARI. Atv-urile, cele mai bune mijloace de deplasare pe zapada
Povestea cu cei doi turisti suedezi care s-au ratacit pe munte a fost o farsa pusa la cale de Andreea Chirita din Buzau. Aproximativ 30 de jandarmi de la Centrul Montan Sinaia, Busteni si Azuga, dar si salvamontisti din Azuga i-au cautat pe rataciti in padurile de pe Valea Prahovei timp de doua zile.

Au fost scotocite toate drumurile forestiere din zona statiunii Azuga pana la Valea Doftanei - Campina. In aceasta perioada au fost folosite 3 ATV-uri (in total circa 30 de ore de functionare), un elicopter (circa 2 ore x 750 euro/h) si doua autoturisme. Costurile combustibililor si ale elicopterului inchiriat de Asociatia Salvatorilor Montani din Romania depasesc 7.000 RON. La toate acestea se adauga eventualele intarzieri ale salvatorilor in cazul unor situatii de criza reale. "Tanara care a declansat premeditat aceasta alarma falsa trebuie sa plateasca in fata legii. Cu actiunile de salvare din munti nu este loc de gluma", ne-a declarat lt. col. Dumitru Chirita, comandantul Centrului Jandarmeriei Montane din Sinaia.

TELENOVELA. Totul a inceput duminica seara, cand salvatorii montani din statiunea Azuga au fost anuntati telefonic de o anume Andreea Chirita din Buzau ca "doi suedezi - tatal ei vitreg si soferul acestuia - au plecat pe munte cu un autoturism, dar nu au mai gasit drumul de intoarcere. Extrem de alarmata si de afectata de cele intamplate, fata a povestit ca "isi astepta tatal vitreg venit special din Suedia sa-i aduca bani, o masina si cadouri, deoarece se apropia aniversarea ei". Jandarmii montani au inceput imediat cercetarile, insa dupa doua zile de cautari au renuntat, negasind nici urma de turisti rataciti.

Desi la inceput Andreea Chirita si-a sustinut cu convingere povestea inventata, pana la urma a fost nevoita sa recunoasca minciuna. Totul fusese o inventie de telenovela. Motivul? "Eu stau cu iubitul meu si cu tatal acestuia. Ei sunt cei care ma intretin si, pentru a mai «indulci» situatia, am inventat ca astept bani de la mama din Suedia." Ceea ce nu stia Andreea Chirita cand a facut tot acest circ este ca totul se plateste. In cazul ei, cu vreo 7.000 RON.

×
Subiecte în articol: observator