Eva Mozes Kor, supravieţuitoare a experimentelor făcute pe gemeni de doctorul german Mengele, a revenit în satul natal Porţ, la şapte decenii de la deportarea sa alături de întreaga familie în lagărul de la Auschwitz, prilej cu care a revăzut locurile unde a copilărit, în faţa locului unde s-a aflat casa familiei sale fiind montate cinci plăcuţe Stolpersteine, în cadrul unui proiect de comemorare a victimelor nazismului.
Citeşte şi CUTREMURĂTOR! Povestea celor 7 pitici din Maramureş TORTURAŢI în lagărul de la Auschwitz
Eva Mozes Kor a fost însoţită la Porţ de un grup de 50 de cetăţeni americani, susţinători ai muzeului CANDLES - Holocaust Museum and Education Center - înfiinţat în 1984 de Eva Mozes în memoria copiilor care au murit sau au supravieţuit experimentelor de la Auschwitz.
Citeşte şi MĂRTURII DIN IAD: "Cei care nu mai puteau munci ERAU MARCAŢI ŞI UCIŞI"
Întâmpinată de sătenii din localitatea de unde a fost deportată la vârsta de 10 ani, Eva Mozes a vizitat locul pe care s-a aflat cândva casa familiei sale, din imobil supravieţuind doar un singur zid de piatră. La adresa respectivă locuieşte actualmente Lucia Crăciun, o fostă prietenă din copilărie a Evei, ai cărei părinţi au construit la numărul respectiv o casă nouă.
Citeşte şi Fotbal cu mirosul morţii în nări. Citeşte povestea impresionantă a unui jucător din Liga Auschwitz
"Aici este ceea ce a fost casa noastră, din care a rămas foarte puţin. Şi din familie a rămas foarte puţin, ceea ce este dureros. Dar sunt foarte bucuroasă să văd toţi aceşti oameni care acum mă susţin şi vor să mă ajute să-mi amintesc, lucru pentru le sunt foarte recunoscătoare", a precizat, cu lacrimi în ochi, Eva Mozes.
Continuarea poveştii româncei care a supravieţuit iadului din Auschwitz pe RomâniaTV.net.