x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prea beat ca să ajungă singur acasă, a sunat la 112

Prea beat ca să ajungă singur acasă, a sunat la 112

11 Noi 2015   •   14:22
Prea beat ca să ajungă singur acasă, a sunat la 112

Un bărbat din Sebeş a fost sancţionat contravenţional după ce a apelat numărul 112 fără a avea un motiv justificativ. Le ceruse jandarmilor să-l conducă până la domiciliu.

Apelul la 112 fost iniţiat miercuri, 11 noiembrie, la ora 00,40 de un bărbat care solicită ajutor de urgenţă deoarece, spunea acesta, fusese victima unei agresiuni. În ajutorul lui a intervenit imediat un echipaj de jandarmerie, găsindu-l într-o stare relativ bună, dar care ridica suspiciunea unui consum de băuturi alcoolice. În vârstă de 35 de ani, bărbatul este cunoscut cu antecedente penale precum şi pentru aceea că, de mai multe ori, a fost sancţionat contravenţional pentru că a tulburat liniştea publică, a iniţiat şi participat la scandaluri sau a împiedicat forţele de ordine să aplice măsurile prevăzute de lege în cazul unor incidente.

Pentru că nu prezentă semne vizibile că ar fi fost bătut, jandarmii i-au indicat să solicite ajutor medical şi chiar au dorit să-l conducă la spital. În acel moment bărbatul a admis că i-a indus în eroare şi că de fapt apelase la 112 deoarece voia să fie transportat până acasă deoarece 'era frig, întuneric şi consumase alcool'. A fost foarte vehement în susţinerea solicitării sale, întemeindu-şi se pare stăruinţa pe numeroasele amenzi contravenţionale pe care le-ar fi plătit de-a lungul timpului. Jandarmii i-au expus situaţiile în care este justificată apelarea numărului 112 şi, pentru fapta săvârşită, l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei. AGERPRES

×