Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici se află la Londra începând de sâmbătă 15 noiembrie, pentru a supraveghea modului de implementare a măsurilor care ţin de competenţa MAE în ceea ce priveşte fluidizarea procesului de votare. Această acţiune are loc din însărcinarea Prim-ministrului şi a Ministrului afacerilor externe. Oficialul român a avut discuţii cu conducerea misiunilor diplomatice şi consulare ale României şi a Institutului Cultural Român, pentru a fi asigurate toate condiţiile pentru ca membri secţiilor de votare să îşi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii. Infrastructura acestor misiuni şi sediul ICR unde s-au amenajat secţii de vot este pregătită cu personalul şi logistica adecvate pentru a putea răspunde exigenţelor unui proces electoral fluent, în condiţii de legalitate, corectitudine şi neutralitate.
În toate secţiile de votare unde a fost necesar şi posibil au fost suplimentate, până la numărul maxim admis de lege, şi anume şapte, cabinele de votare şi ştampilele cu inscripţia 'Votat'. De asemenea, a fost pus la dispoziţie personal suplimentar pentru completarea numărului membrilor birourilor secţiilor de votare. Astfel, la secţia de votare de la Institutul Cultural Român - unde la primul tur de scrutin au existat 5 membri 5 cabine de vot şi 5 ştampile - funcţionează astăzi numărul maxim de 7 cabine de vot, cu 7 membri în comisie şi 7 ştampile. Dacă la primul tur de scrutin, pe durata întregii zile, au votat aproape 1600 de cetăţeni români, la cel de-al doilea tur, doar până la ora 10.00, ora Londrei, votaseră deja 940 persoane. Acest lucru demonstrează faptul că, datorită măsurilor luate de MAE, procesul de votare s-a eficientizat, iar alegătorii votează mult mai repede.
La secţia consulară din Londra, numărul de cabine de vot a crescut de la 6 la 7, comisia de vot având, pentru acest tur de scrutin, 7 membri şi 7 ştampile. În această secţie de votare, au votat până în acest moment (ora 10.00, ora Londrei) aproximativ 780 cetăţeni români.
O situaţie similară se înregistrează şi la secţia de votare Brent, unde - cu toate că se înregistrează un flux ridicat de cetăţeni - procesul de vot continuă în mod fluent. În această secţie, pentru votul din 2 noiembrie au existat 6 cabine şi 6 ştampile de vot, iar de această dată există numărul maxim de cabine de vot şi de ştampile. Numărul cetăţenilor români care votaseră la Brent până la ora 10.00 (ora locală) era de peste 760 de persoane.
La Liverpool votaseră la aceeaşi oră aproximativ 110 persoane, la Birmingham aproximativ 460 persoane, iar la Bristol aproximativ 300 de cetăţeni români.
"Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţie personal de sprijin la misiuni, care - alături de voluntari şi în afara secţiilor de votare - asistă logistic şi cu informaţii pe cei care doresc să voteze. Se distribuie declaraţii pe proprie răspundere pentru a câştiga timp şi a fi completate înainte de intrarea în secţie, urmând a fi semnate şi datate în fata membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Formularului declaraţiei se află pe site-ul MAE, pentru a fi descărcat şi completat înainte de intrarea în secţia de votare. Colegii noştri de la misiune depun toate eforturile pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni români să îşi poată exercita dreptul de vot în cele mai bune condiţii. Votul decurge, în acest moment, în condiţii bune în majoritatea secţiilor din Marea Britanie. Sperăm că, până la finalul zilei, un număr cât mai mare de cetăţeni români să îşi poată exercita dreptul de vot. Tuturor cetăţenilor români cu drept de vot le adresăm rugămintea să aibă încredere că toţi cei care se află în serviciul MAE sunt pregătiţi şi doritori să asigure un proces electoral civilizat şi eficient", a precizat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici.