x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectura Brăila face un apel la cetățenii județului să poarte masca permanent, inclusiv în spațiile deschise, chiar dacă nu este obligatorie

Prefectura Brăila face un apel la cetățenii județului să poarte masca permanent, inclusiv în spațiile deschise, chiar dacă nu este obligatorie

05 Noi 2020   •   14:38
Prefectura Brăila face un apel la cetățenii județului să poarte masca permanent, inclusiv în spațiile deschise, chiar dacă nu este obligatorie

Prefectura Brăila face un apel la cetățenii județului să poarte masca de protecție permanent, inclusiv în spațiile deschise, chiar dacă acest lucru nu este obligatoriu.

„Pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-Cov-2, vă rugăm să respectaţi regulile de igienă personală, de distanţare sanitară, să purtaţi masca de protecţie permanent, chiar şi în spaţiile deschise, deşi nu este obligatorie purtarea acesteia la o incidenţă a bolnavilor de COVID-19 mai mică de 3 bolnavi la 1.000 de locuitori. De asemenea, vă rugăm să respectaţi legislaţia în vigoare la locul de muncă", se arată într-un comunicat transmis joi de Prefectura Brăila.

La nivelul județului Brăila, rata de infectare, joi, este de 1,5 cazuri la mia de locuitori, la o populație de 285.851 de locuitori.

De la începutul pandemiei și până în prezent, în Brăila au fost confirmate 3.758 de persoane cu COVID-19, dintre care 164 au decedat.

În octombrie, primarul din Brăila, Viorel Dragomir, a scris pe Facebook că purtarea măștii nu este obligatorie în oraș, ci o poartă cine dorește, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila hotărâse ca purtarea măștii de protecție să devină obligatorie în municipiul Brăila și în alte 13 județe.

„VICTORIE !!! FĂRĂ MASCĂ ÎN BRĂILA !!! O poartă doar cine vrea !!! 1. O să respect întotdeauna legea, chiar şi atunci când nu imi convine. DAR, o sa folosesc toate mijlocele legale pentru a apara drepturile şi libertăţile brăilenilor şi voi iniţia procedura de modificare a hotărârilor şi legilor abuzive.
2. Conform Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgentă 49/13.10.2020 aprobată prin Hotărârea Guvernului 856/14.10.2020 în Brăila, deoarece sunt sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori, masca trebuie purtată doar în:
- pieţe
- târguri
- zone de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea)
- faleza
- zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje
- exteriorul obiectivelor turistice
- zonele pietonale comerciale
- proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii
3. Când vă plimbaţi în Parcul Monument, Gradina Mare sau oriunde în Brăila, cu excepţia locaţiilor enumerate anterior, masca nu este obligatorie, dar cei care doresc o pot purta. Acum, fiecare are dreptul de a decide !!!
4. Persoane mai temătoare spun … dar dacă nu purtăm masca o să crească cazurile. Eu ii intreb, cu tot respectul - garantează cineva că dacă purtăm masca nu ne infectam? Există un studiu oficial? Personalul D.S.P. Brăila a purtat mască, a respectat regulile … şi totuşi s-a infectat !!!
5. Unii mi-au spus - Au trecut alegerile, eşti 4 ani primar …. stai liniştit … nu te pune contra curentului ….
Am spus odată – DECÂT O VIAŢĂ SLUGĂ, MAI BINE 4 ANI VULTUR !!! Nu sunt „vultur”, este doar un proverb românesc adaptat.
O să ramân mereu acelaşi om sincer şi nu ma voi vinde pentru un post sau interes personal.
Cu prietenie,
Primar
Dragomir Viorel Marian”, a scris edilul oraşului Brăila pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Braila masca de protectie