x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Ciucă îl consideră pe Patriarhul BOR un model de generozitate și solidaritate

Premierul Ciucă îl consideră pe Patriarhul BOR un model de generozitate și solidaritate

30 Sep 2022   •   09:00
Premierul Ciucă îl consideră pe Patriarhul BOR un model de generozitate și solidaritate

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj public Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 15 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prim-ministrul l-a lăudat pe Patriarh pentru generozitatea și solidaritatea arătate în vremurile de criză.

„Cu ocazia aniversării a 15 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace, putere de muncă și mulți ani fericiți”, își începe mesajul premierul Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a analizat perioada în care Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost în fruntea BOR.

„În toată această perioadă de slujire patriarhală, ați contribuit, decisiv, la transformarea Bisericii Ortodoxe Române într-o instituție dinamică, deplin angajată în viața cetății, activă în plan spiritual, social-filantropic, educațional și cultural. Cu aceeași determinare și energie, v-ați dedicat consolidării parteneriatului dintre Stat și culte, care se fundamentează pe valori comune – dialog interreligios, bună cooperare, libertate religioasă, echilibru, respect față de drepturile fundamentale”, mai scrie în mesaj.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă s-a referit la atitudinea BOR în perioada de criză.

„Grija pe care Preafericirea Voastră a arătat-o necontenit față de societatea românească nu s-a limitat la rugăciune, ci s-a extins în sfera practică prin suportul arătat de Biserica Ortodoxă Română față de semeni în perioada pandemiei și față de cei nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului ilegal, neprovocat și nejustificat al Federației Ruse în Ucraina. Sub păstorirea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română reprezintă un model de generozitate și solidaritate, un promotor și păstrător al tradițiilor și identității spirituale”, a mai spus premierul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca patriarhul BOR