x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Franţei vine în România

Premierul Franţei vine în România

05 Iul 2013   •   16:36
Premierul Franţei vine în România

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, va vizita România în perioada 11-12 iulie, vizită oficială în cursul căreia va fi primit de omologul român Victor Ponta, relatează AFP, care citează serviciul de presă al Guvernului francez.

Cu această ocazie vor fi semnate mai multe contracte, a anunţat sursa citată, fără a face alte precizări. Ayrault va participa şi la inaugurarea liceului francez Anna de Noailles, din Bucureşti. El va vizita şi Centrul tehnic şi de teste al uzinei Dacia, care aparţine grupului Renault, de la Titu.


×