Cea de-a sasea editie a "Superlativelor turismului romanesc" a adus Jurnalului National un premiu. Evenimentul, gazduit de Hotelul Aro Palace din Brasov, organizat de revista Vacante si calatorii, a devenit pe parcursul celor sase ani de experienta un etalon in domeniu, bucurandu-se de aprecierea autoritatilor si operatorilor din turism.
RECUNOASTERE. La editia din acest an a "Superlativelor turismului romanesc" au fost premiate performantele din domeniul turistic din anul 2005. Ziarul nostru, la concurenta cu doua televiziuni, a fost desemnat castigatorul categoriei mass-media pentru Caravana Jurnalul National - Zapp "Descoperirea Romaniei". Au mai fost premiati Nicu Radulescu, pentru Bursa Nationala de Turism Balnear (categoria "Evenimentul turistic al anului"), Mariana Nicolesco, pentru turneul "Integrala liedurilor lui George Enescu" (categoria "Calatoria VIP a anului"), Szepessy Szabolcs, pentru Festivalul "Peninsula" de la Targu-Mures (categoria "Produs turistic estival") s.a. Mihai Fercala, presedinte director general al SIF Transilvania, a primit din partea organizatorilor Premiul de Excelenta pentru investitiile in turism facute de institutia pe care o reprezinta. SHOW. De departe, sarea si piperul serii le-a dat actorul Florin Piersic. Acesta a fost cel care i-a inmanat sopranei Mariana Nicolesco diploma, dar, pana la momentul propriu-zis al inmanarii au trecut minute bune, in care Florin Piersic a vorbit, a spus bancuri, a cantat si a facut un ping-pong de replici cu Alexandru Arsinel si cu Mariana Nicolesco. (Cristina Ologeanu)Citește pe Antena3.ro