x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşcolarii şi elevii din ciclul primar se întorc azi la şcoală. Vezi structura anului şcolar 2014-2015

Preşcolarii şi elevii din ciclul primar se întorc azi la şcoală. Vezi structura anului şcolar 2014-2015

10 Noi 2014   •   10:35
Preşcolarii şi elevii din ciclul primar se întorc azi la şcoală. Vezi structura anului şcolar 2014-2015

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se vor întoarce de luni la şcoală după o vacanţă de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea vacanţă pentru toţi elevii va începe pe 20 decembrie şi se va încheia pe 4 ianuarie 2015. Cursurile vor începe pe 5 ianuarie 2015 şi se vor încheia pe 30 ianuarie.

Vacanţa intersemestrială este cuprinsă între 31 ianuarie 2015 şi 8 februarie.

Cursurile semestrului al doilea vor începe pe 9 februarie şi se vor încheia pe 10 aprilie iar vacanţa de primăvară este cuprinsă între 11 aprilie şi 19 aprilie, urmând ca elevii să se întoarcă la cursuri pe 20 aprilie, până pe 19 iunie.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Săptămâna 6-10 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit 'Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!', având un orar specific.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la data de 19 decembrie iar cele din semestrul al II-lea, până la data de 22 mai.

Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25 şi 29 mai şi vor încheia cursurile în 29 mai.

Evaluarea naţională va începe anul viitor pentru absolvenţii de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba la limba şi literatura română.

×