x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Preşedintele vrea drepturi de manelist

Preşedintele vrea drepturi de manelist

de Miruna Pasa Petru Publicat la 29 Ian 2008 00:00 Modificat la 29 Ian 2008 00:00

Şeful statului, Traian Băsescu, a cerut instanţei supreme să anuleze sancţiunea pe care i-o dăduse Consi­liul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a făcut-o “ţigancă împuţită” pe jurnalista Andreea Pană.

Cazul “Ţigancă împuţită”


Şeful statului, Traian Băsescu, a cerut instanţei supreme să anuleze sancţiunea pe care i-o dăduse Consi­liul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a făcut-o “ţigancă împuţită” pe jurnalista Andreea Pană. În apărarea sa, preşedintele a “cerut”, printre altele, acelaşi tratament şi aceleaşi drepturi pe care le-a avut un alt cercetat de CNCD... manelistul Adi de la Vâlcea. Potrivit recursului, Adi de la Vâlcea s-a aflat într-o situaţie similară cu cea a şefului statului, dar nu a pri­mit nici o sancţiune, pe motiv că afir­ma­ţiile sale discriminatorii ale sale nu au fost făcute în public, ci într-un mediu privat. Este vorba despre sintagma “cioară” folosită de manelist în  cântecul “Liga campionilor, interzisă ciorilor”, interpretat la o petrecere. Consiliul a stabilit în acest caz că difuzarea în presă a versurilor dicriminatorii nu-i pot fi imputate lui Adi de la Vâlcea.

 

Folosind acest exemplu, Băsescu susţine că “dis­cu­ţia privată” purtată în maşină cu soţia a fost înregistrată fără ştirea sa pe telefonul mobil pe care i-l luase Andreei Pană. Mai mult, preşedintele susţine că vina exclusivă a pu­blicării acestor afirmaţii aparţine postului de televiziune care a difuzat conţinutul dis­cu­ţi­ei: “Subsemnatul m-am împotrivit ca această afirmaţie să fie dată pu­blicităţii. Am conside­rat că trebuie să rămână în sfera strict privată afirmaţiile făcute cu prilejul unei descărcări nervoase”. În primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat sancţiunea aplicată de CNCD, pe motiv că şeful statului, în calitate de persoană pu­blică, trebuie să-şi controleze limbajul în orice situaţie, inclusiv în discuţiile private.

×
Subiecte în articol: observator